Încetinitorul de particule – Mâna mortului în politica locală din Arad, aka Dead City





Mister Bibi Tuesday Bibarț, secondat de proaspătul vice de la județ, Mister Ionel Bulbuc, aka Joe the Joker, s-a întâlnit săptămâna trecută cu ambasadorul SUA din România.
Mister Zuckerman – născut la București, nicio legătură cu Facebook – le-a spus celor doi câte ceva despre statul de drept, condiție care trebuie îndeplinită de România pentru ca cetățenii ei să poată intra fără vize în SUA.
Cei doi chiar dacă au zâmbit, nu se vedea, fiindcă erau cu mască, la fel și Mister ambasador. Puteau zâmbi toți trei la auzul unei asemenea pretenții, domnul ambasador de bunăvoință, ceilalți doi domn de „las că știm noi, cu Trump al vostru, cum e cu statul de drept la voi”.
Mister Zuckerman nu a mai stat și la ședința CLM de alegerea a viceprimarilor să vadă cum e cu statul în drepți pe la noi, mai precis pe aici, pe ambele maluri ale Mureșului. Să-l vadă pe cel care este un adept de la distanță al lui Donald, să învețe, să se ducă înapoi la Washington și să-i spună disperatului de la Casa Albă cum se fac chestiile astea cu nominalizările și cu numirile în funcții de care ai nevoie ca să rămâi unde ești și ce ești.
Regula este foarte simplă, e chestia aia cu Dracul și cu puntea, numa’ că la noi se face încă un pas în față: după ce Dracul te-a ajutat, îi dai și lui un bobârnac și îl trimiți la… noa, să se confrunte cu sine. E o chestie pe care o știu și americanii, că nu degeaba tot povestesc de Wild Bill Hickok și mâna lui moartă la jocul de poker care i-a curmat viața într-un bar obscur din Deadwood.
În cazul nostru cu viceprimarii, pentru Wild George, aka The Jaw, miza era evidentă: cum să te asiguri ca primul viceprimar – având în vedere că Bibi Tuesday Nightwatch, cel ales primar de gloată, nu mai e de mult omul tău -, să fie al tău, în persoana lui Lazarus Lazy Faur, tocmai bun să îndeplinească ordinele tale venite de la distanță. Simplu: le spui prostănacilor de la PMP și UDMR, fiecăruia în parte, că dacă îl votează pe Lazy, PNL-ul îi va vota pe ei pentru pentru cel de al doilea post de vice. Fraierii cred, cu cărțile pe care le au nu prea au altă șansă și se execută.
Urmează cel de al doilea tur și având în vedere că în acest caz, tu, The Jaw, aka PNL, ar trebui să-ți dai cărțile pe față, să se vadă adică dacă îl votezi pe Mészár, aka Meszi sau pe Galea, The Preacher, așa cum le-ai promis amândurora separat. Joci, normal, la cacealma, convingându-i pe cei doi ciulibuli să-și anuleze voturile, așa cum vei face și tu. Asta, după ce, cu o zi înainte, te-ai asigurat că gașca lui Mickey Fifor, aka The Ladies’ man, nu se bagă nici de data aceasta.
Zis și făcut, ăia se execută, altă variantă, în situația dată, oricum n-au.
Și gata. Cel de al doilea viceprimar nu se alege, se amână până le vine mintea la cap celor de la USR PLUS, cei care au crezut că îl pot juca la poker politic pe Wild George.
Nenorociții ăștia, dacă vă mai aduceți aminte, au avut pretenția ca PNL să nu aibă viceprimar, având în vedere scorul. Unul să fie de la ei, altul de la PMP sau UDMR, în funcție de afinități. De neconceput pentru regele cartoforilor din vest. A urmat jocul, unul lung și de uzură, unii dintre jucători chiar crezând că e vorba de ceva serios și care se va termina cu un happy-end general, eventual cu impresia că Wild George nu mai este regele de necontestat în Dead City pomenit dintr-un motiv necunoscut deocamdată și ca Arad.
Nimic din toate acestea. Nemaiavând încredere în jucătorul la două capete, cunoscut și Bibi Tuesday, Wild George a mizat pe Lazy Lazarus, în fond care e diferența între acesta și Serge Sunshine Bîlcea, amândoi pot face treaba murdară dacă ordinele sunt clare. Nemaivorbind că la o adică îl mai are și pe Mick Pașca, The Kid, asta dacă n-ar fi destul guvernatorul Just In Cionca, The Peacemaker.
Rezultatul este mai mult decât satisfăcător: noi-veniții care se cred tari și mari, the newcomers like Botoș, Vlad, Wiener ori Anghel, the Wild Bunch, cum ar veni, sunt puși în fața faptului împlinit. Au o singură șansă să nu se facă de râs și să se mulțumească cu fărâmiturile, acceptând locul rămas gol de vice, un post care nu mai contează în acest joc: să nu îl propună, no way, pe Stana Noway, că dacă îl propun, cu încă 9 voturi de la echipa lui Wild George va fi ales oricum și va trebui să joace cum i se cântă din banjo.
În rest, mai vedem. Faptul că toate astea se joacă în Dead City, pomenit câteodată și ca Arad, explică restul.
Pokerul politic, în mod evident, nu este pentru cei cu principii și intenții naive scoase de pe peretare care oricum au ieșit de mult din modă. În politică, așa cum se știe, sunt doar interese, iar țelul final este oricând și oriunde câștigul.
Da, poți să vii cu texte pentru proștii care te aleg, este chiar recomandabil de când Gentleman Brucan i-a numit stupid people, însă, dacă vrei să rămâi în viață în Aradul vestului sălbatic, nu ai voie să uiți niciodată de unde ai pornit, cine te-a făcut mare și la ce te obligă toate astea.
O viață ai, aici e miza, nu orașul și mizerabilii care îl locuiesc.
Tu, la un moment dat, îți dai obștescul sfârșit, iar orașul ajunge muzeu precum Deadwood. Orașul cela în care Wild Bill Hickok a fost împușcat ca prostul cu doi ași și doi optari în mână.
O nenorocire ce lui Wild George, aka The Jaw, nu i se putea întâmpla niciodată…
Comentariile portalului
,,marioneta a intereselor străine", ,,mascarada", ,,simulacru". Penibilii Golanului s-au trezit din pumni, după șocul din alegeri, și latră din nou. La fel ca Piticul Buratino, ăla de zicea un (...)
Derby, de ce psihopat? Actuala conducere acopera mizeriile politiei: lipsa competente, lipsa ore lucrate, lipsa activitate si preventie, afaceri cu tigari si prostitutie, coruptie ...il mai stii pe dispecerul din (...)
Succes Medeea!