Nu e ușor să scrii ceva interesant în această perioadă a anului.

Lucrurile demne de atenție nu se mai întâmplă aproape de tine, toți sunt plecați în vacanță, Turul Franței nu interesează pe nimeni pe aici în afară de Lucian Valeriu, Campionatele Europene s-au terminat lipsite de glorie, Jocurile Olimpice n-au început încă, atentatul de la Nisa e oribil, dar e departe, puciul împotriva lui Erdogan ar fi fost ceva, dar n-a reușit, pistele de bicilete peste care trece tramvaiul nu mai interesează pe nimeni în afara Mândrilor Arădeni conduși de Domnul Costea Călin Gabriel, unii mai intră în pușcării, alții, cei mai mulți, ies, condițiile de acolo nu sunt prielnice creației și meditației, iar toate acestea împreună definesc sezonul lubeniței, al pepenilor, al puciurilor nereușite și al atentatelor reușite.

Nu prea ai de ce să te legi: accidente cu duiumul, între care și examenele de sfârșit de an, cu Bacalaureat cu tot, lumea nu mai vrea să audă de probleme și problematizări, vrea câteva zile, dacă se poate, săptămâni, de deconectare, evaziune înainte de venirea ploilor, ceții și a muncii fără rost și fără satisfacții la patron sau la statul care nu mai stă de vorbă și nu mai are răbdare nici pentru cei mai buni servitori ai săi.

Nici măcar pasarela care ar trebui să înlocuiască trecerea de nivel de la Curtici nu mai interesează pe nimeni, și ce dacă curba este prea mică pentru camioanele prea mari, și ce dacă nu rezistă la două camioane care stau pe ea, de ce să stea, trecerea, cum îi spune și numele, este pentru ca să treci, nu ca să stai, adevărul e că pasarela aceea nu mai interesează nici măcar pe cei de la CFR.

Ce naiba, vacanța e și pentru ei, îi așteaptă și pe ei nisipurile fierbinți și plajele aglomerate, oricum, la Nisa umblă doar dobitocii cu bani mulți, iar în Turcia nimeni n-are treabă cu turiștii, e o țară mare, poți sta pe plajă la Antalya fără să realizezi că în jurul tău au fost omorâți două sute de oameni, arestați cinci generali și treizeci de colonei.

Am citit, vorba vine, comunicatul conducerii CFR cu privire la pasajul de la Curtici, am înțeles că sunt probleme, dar se rezolvă. Normal, viața toată e o problemă care se rezolvă sau nu, de ce să ne mai facem probleme, acum în plin sezon al lubeniței și pepenilor, pentru o pasarelă la capăt de lume, un alt pod mult prea îndepărtat, atât de nesemnificativ încât nici măcar fiul lui Adrian Porumboiu nu se gândește să facă din asta un film.

În fond, într-adevăr, în județul nostru, devenit încet cu încetul un fel de Little Shop of Horrors, pasajul de la Curtici se integrează perfect în peisaj. În landul pistelor de biciclete pe care e recomandabil să nu te urci pe bițiglă, s-o împingi, eventual, pe lângă tine precum Chris Froome pe ultimul kilometru de pe Mont Ventoux, în județul în care pasarela de la ștrand începe pe mal și se termină undeva neprecizat, cea de la Curtici pe care nu poți să urci, iar dacă totuși, după manevre de campion mondial, ai reuși, n-ai voie să te oprești, este o construcție perfectă, profund armonioasă cu restul care populează și proliferează mai nou județul.

Avem o Filarmonică fără orchestră și o orchestră fără Filarmonică, un teatru de marionete fără marionete și un teatru cu păpuși în care ar trebui să fie oameni, avem o echipă fără stadion și un stadion sau chiar mai multe fără echipe, avem o gară în care trenurile ar trebui să încetinească de la 160 km/h, dar în care intră cu o întârziere de peste două ore, avem un ștrand în care nimeni nu mai face plajă, dar în care se țin nunți și botezuri și întâlniri colegiale și chiar tovărășești, am avut un proiect de a deveni capitala culturală a Europei, dar care n-a ajuns nici pentru a deveni capitala ei verde, avem școli în care n-a trecut nimeni bacul, dar avem și două universități în care doctorii nu mai încap, și ca să n-o mai lungim: avem un primar, inginer de drumuri, doctor în jurnalistică și comunicare.

Ei, da, mai avem și o cetate care de fapt nu este cetate, ci o fortificație militară depășită ca valoare militară chiar din momentul construcției sale și care acum ar trebui să fie șansa cea mare a orașului. În loc de asta este guma de mestecat a politicienilor locali dintotdeauna, o foarte bună temă de discuții aiurea.

Sigur, Dumneavoastră, stimații mei cititori, acum pe lângă o halbă rece sau o felie de lubeniță sau pepene, veți zice, păi, da, că asta faci și Dumneata, vorbești aiurea în lipsă de teme serioase și de actualitate, lumea fierbe iar Dumneata te piepteni reciclând teme vechi și plicticoase, la care eu n-am ce răspunde, vă voi spune că aveți dreptate, și nu pentru că cititorul, precum clientul, întotdeauna are dreptate, ci tocmai pentru că ați nimerit-o: ne aflăm în locul în care de o bună vreme nu se mai întâmplă nimic, noutatea este doar ploaia și furtuna care smulge ciripa de pe noua construcție a muzeului obiectelor fără rost și al ideilor fără sens.

A, că nu știați de asta până acum, că avem un astfel de muzeu la noi la Arad.

Păi, vedeți, asta este: n-avem! N-avem nici măcar asta…