Am avut o săptămână de ziceai că se duce și vara în vacanță.

Cu toate că vijeliile care s-au abătut peste oraș în zilele trecute nu lăsau loc de îndoială. Pomi rupți, acoperișuri smulse, cabluri sfârtecate, un vânt de ziceai că orașul vrea să se urce pe aripile vântului, să se ducă undeva unde cei care îl administrează să nu-l mai găsească în veci.

Păi, da!

Buldozerele intră pe ștrand să tranșeze o afacere de peste zece ani care se desfășoară între primarul de trei ori reales și un om de afaceri care nu se lasă impresionat de buldozerul Falcă.

Gazonul de pe Motorul e în continuare doar în visele umede – să nu vă gândiți la nimic licențios, imaginea alăturătă poate fi edificatoare – ale Domnului Bibart, cel care vorbea acum câteva luni despre un gazon englezesc pe terenul din Aradul Nou, dar UTA deja știe mai bine: va juca și în toamna care vine, dacă vine până la urmă, la Șiria, acolo unde în 1849 a depus armele o întreagă armată, un loc predestinat pentru înfrângeri lipsite de glorie.

Îndiferent însă unde va juca, în mod sigur nu pe stadionul aflat în construcție din vremuri imemoriale, de parcă construirea unui stadion de 15 mii de locuri la Arad ar echivala cu construirea a zece kilometri de autostradă la Polul Nord, eventual în Moldova sau Oltenia.

Pasajele de trecere de pe centură, începute în mezozoicul tranziției spre nicăieri, stau și ele în ruine, promisiunile Domnului Fifor, un alter-ego de stânga al neputinței săltărețe acoperite de promisiuni în gura mare, așteptându-și soarta la fel ca toate promisiunile făcute în campanie electorală și în opoziție, îndiferent dacă vin din stânga sau din dreapta.

Și pentru ca aberația în care ne scăldăm să aibă cât de cât un sens, niște cetățeni – sunt cetățeni și ei, nu-i așa? – fac rost, vorba vine, de niste capsule cu uraniu pe care-l valorifică la fier vechi, să aibă și ei niște bănuți acolo pentru o bere-două pe căldurile acestea marcate de vijelii care amenință cu aneantizarea orașului.

Lucrătorii de la fier vechi întră în panică după ce realizează cu ce s-au pricopsit, încearcă să scape de corpul delict ajuns în posesia lor.

Ce să facă, ce să facă, le aruncă, normal, unde altundeva, în Mureș!

Gestul lor este exemplar, ne arată exact unde trăim, ce gândim și cum ne rezolvăm problemele.

Sunt câteva reguli simple, practicate la cele mai înalte niveluri, de ce oare n-ar putea să se folosească de ele la nevoie orișicine, până și niște lucrători la fier vechi, în principiu un loc de muncă unde n-ar trebui să întâmpini dificultăți majore – termen mult iubit de tatăl tranziției noastre, Ion Iliescu – cu care se confruntă zilnic oameni importanți și foarte importanti precum Domnul Falcă, Domnul Bibarț sau Domnul Cionca.

De ceilalți nu pomenim aici, Domnul Pistru are problemele sale acum cu Range Roverul tamponat și care a trecut precum câinele prin apă printr-un accident, Doamna Pistru are problemele ei cu Domnul Bănățean, iar de Doamna Boghicevici n-am mai auzit cam de mult, probabil s-a pierdut în cititul vreunei cărți de pe unul din tramvaiele Domnului Blidar și nu se mai lasă dusă până nu termină.

Prima regulă ar fi să nu știi!

Să nu știi nimic dacă vine vorba. Ce este, de unde, de când și pentru ce.

Cu alte cuvinte să nu te crezi jurnalist rupt în cur, cel care învață în prima zi de redacție că o știre trebuie să răspundă la aceste întrebări, plus încă câteva mai puțin importante.

Habar n-ai ce este, cum a ajuns la tine, cine l-a adus și ce s-a întâmplat de nu mai este.

Din această regulă decurge și modul în care te strecori printre întrebările care mai urmează și încerci să scapi de toate și de toți cei care te-ar putea da în gât.

Le arunci în Mureș sau la gropile de gunoi, te scapi cât se poate de repede, îți ștergi urmele și încerci să-ți confecționezi o mutră de om serios și responsabil – primar, viceprimar, președinte, deputat sau un director la Apă și Canal – care se miră tare de cum s-a putut întâmpla așa ceva.

Dacă nici asta nu ajunge, treci la atac, încercând să găsești un vinovat în locul tău.

Tu nu ai cum să fii de vină, să fie clar!

Noroc că uraniul acesta aruncat în Mureș după care au căutat o zi întreagă cei de la Situații de Urgență este unul sărac, la fel ca cei care l-au furat, cei care l-au cumpărat și au încercat să scape de el aruncându-l în bătrânul fluviu, cel care n-are unde să fugă, cel mult să facă o buclă în jurul cetății în care se organizează concerte de rock simfonic în așteptarea prăbușirii bisericii de acolo.

Cam asta este situațiunea în orașul care așteaptă vacanța de vară, concentrându-se pe mici și bere, așteptând luna August, luna în care, la invitația primarului, va sosi în oraș regina dance-ului european să-i delecteze pe arădenii care au scăpat de contaminare nucleară ca prin urechile acului, în fond în aceste condiții de delăsare și fugă generală de responsabilitate faptul că cei doi Domni care încercau să-și facă rost de niște bani de bere au găsit doar uraniu sărăcit și nu o bombă nucleară, scăpată din întâmplare pe aici de americanii aflați în trecere nu de mult, a fost o pură întâmplare, o bunăvoință a soartei și nu are nimic de-a face cu promisiunile din campania electorală și din opoziție.

Îndiferent dacă vin din stânga sau din dreapta…