marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: În timp ce campania prezidențială dă în penibil, la Arad ne simțim precum Sting la New York

    La Arad campania prezidențială s-a terminat demult, în fond arădenii au ales o singură dată președinte pesedist, atunci când o țară întreagă a căzut în capcana întinsă de băieți și l-a ales pe Iliescu împotriva imaginii sale îngroșate până la caricatură.

    Lăsându-vă să ghiciți la ce am făcut apropoul de introducere nu mai insistăm cu Viorica și Klaus, o vom face joi, imediat după dezbaterea combătută și cu puțin înainte ca Johannis să-și asigure cel de al doilea mandat.

    Până atunci să aruncăm o privire de sus asupra neîntâmplărilor din Arad din săptămâna care tocmai a trecut și din multele săptămâni de dinainte.

    O vom face după un weekend petrecut la Brașov cu trecere prin Sibiu, inclusiv pe porțiunea de autostradă de la Sibiu până aproape de Zam, de acolo subsemnatul optând pentru Valea Mureșului, având în vedere toamna și alte asemenea chestiuni poetice care nu se mai dau la televizor.

    2 1

    Și pentru că s-a scris pe aici mult despre avansul pe care l-a luat Oradea, eu vă spun doar atât că venind de la Brașov la Arad via Sibiu, ai impresia că te întorci în timp sau că nu te îndrepți spre Vest, ci tocmai invers.

    Brașovul este în comparație cu orașul nostru o adevărată metropolă, pulsând de viață și în zilele sfârșitului de săptămână. Atunci când Aradul pare un oraș fantomă. În care eventual, în funcție de unde parcat Roveru’, puteți sesiza cel mai proaspăt traseu al Doamnei Pistru prin oraș. Turismul, veți spune și s-ar putea să aveți și un pic de dreptate, la Brașov turismul îi atinge pe toți, pe aici, pe la noi, doar pe cei care circula cu Roveru’ sau cu avionul până la Bruxelles și înapoi.

    Însa ceea ce este eclatant la Brașov este modul în care vechile blocuri socialiste au fost și sunt recondiționate, transformate în clădiri impozante comparabile cu cele din țările occidentale. Sigur, mai este și acolo mult până departe, dar intenția este clară, orașul fiind înțesat de macarale gigantice și schele pe care chiar se lucrează.

    Chiar și sâmbăta seara, nu glumesc, pe la opt se turna asfalt într-o intersecție iar pe strada pe care locuiam s-a lucrat în tot weekendul mai ales după căderea serii.

    3 1

    Dacă vă întrebați de ce oare, răspunsul este foarte simplu: este un obicei vechi la cei cu scaun la cap ca asemenea lucrări să se facă atunci când deranjează cel mai puțin viața comunității, adică noaptea și în week-end.

    Gândiți-vă la asta când stați zece minute la coadă, bară la bară, pentru a depăși lucrările de pe Bulevard începute din cele mai vechi timpuri și care se vor termina atunci când se va termina și stadionul UTA sau poate imediat după.

    La Sibiu e altceva, nu se pune, ar spune unii, în fond este fieful de unde Johannis, după ani lungi ca primar, s-a ridicat la înălțimea celei mai importante demnități din statul românesc.

    Poate că e și asta, însă acolo chiar te simți în Europa, străzile din centrul vechi fiind umplute de o mulțime de oameni de toate felurile, fojgăiala veselă fiind asemănătoare cu cea din Viena, chiar dacă la o scară mai mică, străzile pietonale din jurul pieței centrale pulsând de viață și bună dispoziție pâna seara târziu chiar și acum în noiembrie.

    Chestia cu Viena nu este invenția mea, a spus-o cineva care s-a reîntors nu de mult de acolo, eu doar încercam să înțeleg unde bate.

    4 1

    Am înțeles imediat după ce am intrat în Arad.

    În Micălaca, mai precis, realizând din nou adevărul regretatului Horia Medeleanu, atunci când a definit Aradul ca fiind o Micălaca mai mare. Casele mici și prăfuite de la intrare trimiteau în trecutul mult citat și interpretat, în schimb blocurile socialiste rămase așa cum au fost construite sub Ceaușescu – eventual cu termopane în loc de cornier și ferestre care se închideau aproximativ – te trimiteau în trecutul recent care nu mai vrea să dispară sub nicio formă din Aradul nostru mult iubit.

    Până și construcțiile sau „modernizările” ulterioare Epocii de Aur continuă tradiția cu betoane neșlefuite și finisări aproximative, o lipsă totală pentru rafinamente de aspect. Trecând peste pasaj, în dreapta zărești în bălării muzeul vagoanelor și tramvaielor, treci mai apoi pe lângă „blocurile-turn” socialiste, ajungând la Podgoria, unde Noua Catedrală Ortodoxă te duce înapoi undeva într-un timp istoric neprecizat și care, poate, nu a existat niciodată.

    Eu am ocolit dreapta spre Grădiște, admirând pe pasajul de acolo, fulgii de nea de pe stâlpii lămpilor, gândindu-mă jalnic la vestitul nostru bulevard, pe care unii locali-patrioți o asemuiau pe vremuri cu Champ-Élysées, aflat acum într-o paragină cum nici după război nu a fost. Bine că au început renovarea clădirii de pe colț, ceea care găzduiește una dintre farmaciile istorice ale orașului, dar oare când se va ajunge la renovarea nenumăratelor clădiri lăsate într-o degradare care progresează parcă văzând cu ochii.

    Trebuie să vă mărturisesc că gândindu-mă la toate astea nu mă simțeam deloc în apele mele, mai mult: simțeam o umilință oarbă de care, pe deasupra, îmi era și rușine.

    Credeam că vin dinspre est spre vest, dinspre trecut spre viitor și a trebuit să realizez că s-a-ntâmplat  exact invers.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. …tristețe generală,ponosire accelerată și o atmosferă de delăsare ,de „nu-i bai, trece și asta„…bizoni în trafic,bizoni peste tot…ștrand …eh what ștrand?Bine că avem o pasarelă pietonală bună și pentru blindate.Astea sunt o parte din ce mă „lovește„ în fiecare an,în vacanță(thankgod că-i doar vacanță)

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.