Încetinitorul de particule: Hai să-l mai lăsăm pe Falcă et co, mai bine să ne delectăm nițel cu Luka Modric

    Asta și pentru că în afară de regenerarea urbană din visele cu contracte și studii de fezabilitate ale administrației nu se mai întâmplă de mult nimic interesant în orașul de pe Mureș.

    Dar mai ales pentru că ieri s-a terminat Campionatul Mondial de Fotbal.

    Și ca să vedeți că nu vorbim de cioace, de lucruri fără importanță, reproduc aici ciripitul de pe Twitter al lui  lui Donald Trump, poate ați auzit de el, imediat după terminarea evenimentului din Rusia lui Putin: „Felicitări Franței care a jucat un fotbal extraordinar, câștigând Cupa Mondială. Adițional, felicitări președintelui Putin și Rusiei pentru organizarea unui turneu deosebit, cel mai bun din toate timpurile.”

    Nimic mai firesc, fotbalul a devenit în deceniile trecute un domeniu de prima importanță a ideologiei și afacerilor, președinți și prim-ministri afișându-se în tricourile naționalei atunci când vor să devină și mai iubiți de popor, oamenii de bani înghesuindu-se în jurul cluburilor de fotbal care le pot aduce și faimă și bani mai mulți.

    Fotbalul romantic, cel care pornea de pe terenurile de joacă dintre case sau din curtea școlii și ajungea să creeze, în forma sa superioară, campioni-eroi, s-a terminat în anii șaizeci, unul dintre deceniile decisive ale istoriei noastre recente, nici zece ani în care lumea modernă, axată pe valorile tradiționale născute în secolul XVII-XVIII a fost înlocuită pe nesimțite cu o lume postmodernă, clădită pe relativizarea tuturor valorilor, excepție făcând doar valoarea banului.

    Mai exact valorile care pot fi exprimate prin preț, cele neprețuite devenind încet-încet doar simple obiecte de credință sau obiecte de studiu pentru istorici, sociologi sau, mai nou, politologi și analiști.

    Nici fotbalul, născut ca sport popular la sfârșitul secolului al XIX-lea, nu a făcut excepție, devenind, îndeosebi după generalizarea televiziunii în lumea occidentală, un element al biznisului, un domeniu de excepție al industriei de divertisment.

    În zilele noastre fotbalul nu mai este un joc, mizele colosale, e vorba de sute de milioane care sunt mișcate astfel încât să producă alte sute, el devenind, alături de alte sporturi, probabil, cea mai originală formă a sclaviei din moment ce jucătorii sunt vânduți și cumpărați ca și sclavii pe vremuri fără însă să aibă de suferit soarta sclavilor din vechime, dimpotrivă: pe lângă faptul că împart faima și gloria marilor gladiatori ai antichității, întră la rândul lor în clasa superioară a oamenilor foarte bogați, atât de bogați încât pentru ei grija zilei de mâine devine o metaforă literară, nimic mai mult.

    Mai mult decât atât, odată eliberați – se cheamă mai nou retragere din activitatea sportivă – devin și ei proprietari de sclavi, antrenori, directori de cluburi și federații sau chiar agenți de vânzare-cumpărare.

    Antrenorul noii campioane mondiale, Didier Deschamps, este ultimul exemplu care ilustrează regula, el fiind, alături de Beckenbauer și Zagallo, al treilea jucător campion mondial care a devenit campion mondial și ca antrenor.

    Dar ca în orice domeniu în care regula este dictată exclusiv de bani, fotbalul zilelor noastre este un domeniu infestat masiv de corupție, înșelăciune și delațiune.

    Pentru mine figura emblematică a acestui campionat mondial nu a fost nici Deschamps, nici Giroud, singurul centru-atacant din istoria fotbalului care are ca sarcină strategică să nu marcheze goluri, ci căpitanul croaților, al echipei-surpriză al acestui campionat, mititelul Luka Modric, jucătorul Realului, cel care a fost declarat jucătorul acestei Cupe Mondiale, un erou postmodern care a venit să personifice, pentru a câta oară, oare, victoria mereu doar posibilă a lui David asupra lui Goliath. Un adevărat erou național, un nou gladiator care își depășeste condiția, aducând faima unei mici națiuni mândre și luptătoare, nemaivorbind de gloria personală, o poveste scoasă parcă din poveștile fraților Grimm sau și mai bine, acum că au câștigat francezii, a francezului Perrault, cea cu eterna lui Cenușăreasă.

    Numai că treaba cu mititelul Luka, cel care vede mai multe pe teren decât Messi și Cristiano Ronaldo la un loc, este mult mai complicată decât povestea pentru copii a lui Charles Perrault.

    Paznic la capre în munții Croației la cinci ani, refugiat de război în anii nouăzeci, devine jucător de fotbal în epoca în care la Dinamo Zagreb șef absolut era Zdravko Mamic, cel care împreună cu frații și cu băiatul său formau la vremea respectivă ceva care poate fi foarte familiar fanilor din România prin activitățile din fotbal ale familiei Becali.

    Atât Modric cât și Dejan Lovren au fost martori în procesul intentat lui Momic cu privirea la sifonarea banilor din transferul celor doi la Tottenham, respectiv Lyon, suma mergând spre 14 milioane de euro.

    Momic, Zoran, fratele și alții, au fost condamnați la ani de închisoare, Zdravko fugind la timp din țară – o situație din nou bine cunoscută fanilor români și nu numai fanilor – acum fiind căutat de Interpol, însă Luka și-a modificat mărturia din prima depoziție, fiind acum amenințat de câțiva ani de pușcărie pentru sperjur.

    Cu alte cuvinte, în spatele succeselor fotbalistice ale micuței dar bravei Croații se ascunde o corupție asemănătoare cu cea de la noi din anii nouăzeci, diferența fiind că spre deosebire de noi, care n-am mai produs nimic însemnat după generația lui Hagi și Gică Popescu, croații produc în ultimele două-trei decenii talente fotbalistice pe banda rulantă.

    Jucătorii lor sunt vânduți pe milioane bune în Occident – piața cea mai importantă a gladiatorilor fotbalistici moderni – așa încât există bani de furat cu duiumul în continuare.

    Dar uite că Dumnezeul Fotbalului a spus ieri: până aici!

    Ar fi cam prea mult ca o țărișoară, chiar și așa de bravă și talentată, să fure gloria ipocriziei marilor puteri în fotbal, acele țări care fac totul ca distracția și biznisul să meargă neabătut înainte.

    Așa încât „penalul” Luka a trebuit să se mulțumească cu finala, cedând gloria unor francezi la fel de talentați și marginali, precum Pogba sau Mbappe și care chiar dacă poate au păzit la cinci ani capre ca și el, au avantajul că sunt cetățeni francezi.

    În final, avem plăcerea să vi-l prezentăm pe faimosul Luka la cinci ani, așa cum apare el într-un documentar al unui realizator croat care și-a amintit brusc de aceste imagini de acum aproape trei decenii.

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dacă echipa câștigătoare ar fi fost a Ungariei sau a României??? … am fi scris tone de laude fără nici o picătură de critică. Ar fi fost vorba despre eroi, vitejii neamului și „Generații de Aur”. „Ai noștrii!” Așa, îi invidiem pe alții că reușesc și ne lăudăm cu generația de aur care nu a câștigat nimic.

      Despre croați? Respect pentru spiritul de luptă și sigur jos pălăria în fața „micuțului mijlocaș”. Un uriaș pe terenul de fotbal. El este din categoria celor ce vorbesc puțin, însă „Fac” cât zece.

      Cea mai bună Echipă a câștigat! O victorie a diversității și toleranței,… și o demonstrație a ce înseamnă „Toți pentru unul, unul pentru toți!”
      Bravo les bleus! Merci! 🙂

      0 voturi
      +1
      -1
      • Trebuie să vă contrazic.
        E vorba aici de prelucrarea unor povesti, legende, mituri care are loc în secolulele XVIII-XIX de povestitori moderni cu intentia de a aduna “tezaurul de legende”. Frații Grimm sunt cei mai cunoscuți tocmai datorita faptului ca pe lângă fondul germanic au preluat motive și personaje din tot ce s-a povestit până acolo.
        Motivul Cenușaresei, ca toate motivele profunde – e vorba de binele ascuns și care iese la iveala – este ancestral, prima varianta documentata este din Egiptul antic, iar prima prelucrare moderna este al unui italian care insa nu a ajuns foarte cunoscuta. Varianta care a devenit cunoscută si a fost prelucrată si de frații Grimm este a lui Charles Perrault, cu alte cuvinte frații au mers pe urmele francezului, realizând o varianta care a devenit mult mai cunoscuta in lumea de influenta germana, ceea ce nu contesta intâietetea lui Perrault.
        Perrault a realizat varianta în secolul XVII, in timp ce frații și-au publicat volumele de povestiri la inceputul secolului XIX.
        Fratii au preluat masiv din Perrault, inclusiv Scufita Rosie…

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.