Și ce bine că o avea trasă de data aceasta. La nici două palme de la trecerea de pietoni, chiar în dreptul stâlpului cu indicatorul staționarea interzisă.

De polițiști n-ai cum să te iei. Nu de alta, dar se supără repede și mai au și dreptate. Câteodată. Uite, de exemplu, acum: nu le ajunge că stăm pe primul loc în UE la numărul accidentelor de circulație mortale pe cap de locuitori, arădeanul nu se învață minte, se grăbește în mașinile nemțești second-hand, de zici că are mereu ceva de făcut mai important ca primarul care parchează mai mereu pe interzis. Uite și acum, sâmbăta seara, în noaptea învierii neortodoxe, aproape de Chișineu-Criș. Acolo nici pe drum nu poți să dai vina, e proaspăt reconstruit, fără gropi, fără denivelări, chiar ca în Europa. Acum, că tânărul, fie-i țărâna ușoară, nu avea permis, e un amănunt mai puțin important, ca unul care fac multe drumuri și nu doar în Arad cu mașina, pot să spun cu mâna pe inimă că jumătate din cei cu care mă întâlnesc în trafic n-ar avea voie să aibă permis. Dar din nou, ce poate face poliția cu arădeanul hotărât, cel care dacă nu are mașina sub fund se simte nerealizat și degeaba.

Sau ce să mai zici de moșuleții din Cuvin care, în dimineața de Florii dacă erau ortodocși sau în prima zi de Paști dacă nu, își dau cu sapa-n cap, mai precis unul dintre ei, cel care l-a trimis pe celălalt drept în brațele întotdeauna primitoare ale Domnului, Iisus fiind mult prea ocupat acum cu sărbătorile și cu învierea care țin din cauză de calendar o întreagă săptămână.

Așa că vedeți, organele fac și ele ce pot. Mai amendează pe câte unul fraier, mai fac câte un control inopinat de care află toată lumea cu mult înaintea lor, mai ies la podul de la Aradul Nou să-l ajute pe Domn primar să se înscrie în circulație cu frâna de mâna trasă, nemaivorbind de stresul că Tuaregul acela poate să apară când ți-e lumea mai dragă undeva în interzis. Trebuie să rezolvi problema repede, până nu se prind bizonii și încep să facă gură pe FB de parcă ar fi vorba de rabla vecinului, nu de Tuaregul de serviciu al celui mai important om din zonă, asta ca să nu mai vorbim de Bruscsles sau Brusexsc sau cum dracu se numește orașul cela unde se va duce din mai încolo dacă reușește până atunci cineva să deblocheze frâna de mână trasă a PNL-ului.

Nu e deloc simplu să fii polițist într-o țară unde lumii întregi i se fâlfâie de legi, iar dacă tu încerci să faci pe șeriful din filmele americane sar în sus cu toții că le încalci drepturile pentru care s-au jertfit eroii din Decembrie. Sau din August, sau dracu’ mai știe din ce lună, că le schimbă ăștia de fiecare dată când vine altul la guvernare.

Cum să te iei de firma care îngroapă mizeriile produse chiar la locul faptei când habar n-ai a cui e firma, cu cine e amic ăla despre care nu știi cine este, te pomenești că o fi tocmai acela care a condus Tuaregul atunci când primarul nu s-a dus la Coandi?

Așa că stai în banca ta, mai amendezi câte un fraier, mai gesticulezi nițel când o babă trece pe galben și aștepți liniștit până se schimbă modificarea. Atunci ai așa o perioadă de grație de câteva luni, până când cei noi se hârșesc în funcții, mai poți face câte ceva, să prinzi un hoț chiar dacă are funcții publice, după care totul reintră în normal: afișe electorale cât casa, întâlniri cu cetățenii cu zâmbetul nepieritor al pisicii din Cheshire, iar tu, polițist, dacă nu te ocupi de ceva țigări, așa, să-ți mai îndulcești durerea, numeri în cel mai bun caz câinii răi din Arad, așa cum fac colegii de la locală. Au identificat, săracii de ei peste cinci sute de câini răi în Arad, mai mulți ca toți oamenii de care trebuie să te temi în orașul acesta.

N-ai ce face, vremurile frumoase s-au dus pentru totdeauna, orașul a rămas frumos doar în fotografii și reproduceri, uite, chiar acum văd una din 1929, postată de Domnul Zimmermann pe Facebook, prima Miss Universe la Arad. Ei, acolo da, era muncă de polițist adevărat, să asiguri ordinea și siguranța la un asemenea eveniment.

Citesc, în acel an, la primul concurs Miss Universe, în finală au intrat doar americance, dar titlul a fost luat de Miss Austria, Lisa Goldarbeiter, iar pe locul șase s-a clasat Miss România, Magda Demetrescu, o dobrogeancă de numai 17 ani. Ele două au venit încă în acel an și la Arad, în fond Lisa asta era tot de a noastră, de pe aici, o evreică austro-ungurească cu familie și la Szeged, și care în final s-a stabilit la Budapesta.

Noa, de aia zic: pe vremea aia era o treabă să fii polițist.