Întrebarea nu este nici retorică, nici răuvoitoare.

Chiar ne interesează răspunsul, având în vedere anunțata reducere de personal din Primărie și mai ales declarația Dumneavoastră din săptămâna trecută după care preconizați eliberarea din posturi de până la 40 de oameni de la Filarmonică.

De la început ni s-a părut cam mult, având în vedere că o orchestră simfonică, așa cum este și cea din Arad, înseamnă pe puțin cincizeci de oameni, Timișoara are în jur de 100, nemaivorbind de cor, tot așa, cel puțin treizeci de oameni. Adică optzeci de artiști, plus personalul de care are nevoie o astfel de instituție, normal încă 20 cel puțin, ceea ce înseamnă că personalul de la Filarmonică trece lejer de o sută de oameni.

Din care Primăria vrea să scape de patruzeci, adică aproape de jumătate, altfel spus să taie în două orchestra și corul care reprezintă pe aici o tradiție de peste 180 de ani, școala de muzică (conservator) din Arad fiind – ca și Teatrul Vechi, de altfel – primul de acest fel pe teritoriul de astăzi al României. Și al șaselea din Europa, asta doar așa pentru cei interesați cu adevărat.

Nițel surprinzător ca să ne exprimăm reținut.

Numai că surpriza noastră a devenit cu adevărat șoc atunci când am intrat pe site-ul Filarmonicii arădene. Am aflat de acolo, printre altele, că pe statul de plată a instituției – plătiți, altfel spus, din banul public -, se află doar patruzeci și trei de poziții.

43, da, ați citit bine. Începând cu managerul, în persoana Domnului Doru Orban, trecând prin cei doi dirijori, vreo douăzeci și ceva instrumentiști și cântăreți în cor și terminând cu un pompier și două plasatoare. Șocul a devenit traumă după ce am cercetat mai departe, aflând că orchestra Filarmonicii este formată oficial – este și asta pe site, poate fi consultat – din aproape 50 de instrumentiști, oricum un număr minimal, cum am spus mai sus, în timp ce corul se compune din nici treizeci de coriști. Toți trecuți acolo cu nume și prenume.

Da, numai că dintre ei doar o treime dacă figurează și pe statul de plată semnat de manager, parafat cu ștampila unității și înregistrat, așa cum scrie la carte. Logic, cei care nu figurează pe această listă se poate presupune că sunt folosiți în alte forme, colaborări, invitații sau plătiți din alte surse. Nu e nici o problemă, dar ei nu pot fi reduși, nu intră în schema prezentată de Domnul Călin Bibarț.

Reduși pot fi doar cei care apar în evidență ca fiind plătiți din banul public, adică de Primărie.

Adică și mai precis cei 43 din statul de plată( E vorba de ultimul document, din martie anul acesta, cel din ilustrație este cu un an înainte, având încă o poziție în plus). Având în vedere cifra înaintată de Domnul Bibarț,- patruzeci, să ne amintim – ne întrebăm cine vor fi cei trei care rămân în urma reducerii preconizate pe statul de plată a Filarmonicii. Un pompier sigur, o femeie de serviciu-plasatoare, neapărat, un contabil obligatoriu. Și desigur, șeful, că fără șef nici Universul nu respiră. Deși cu el ar trebui reînființat un post.

Văzând această situație pentru care Caragiale ne-ar fi dat câteva halbe iar Eugen Ionescu ne-ar fi invitat la Paris la un absint mic, am început să ne interesăm pe la cine am putut și noi, oricum oameni care au avut sau au legătură cu Filarmonica, noi, mai precis eu, cel care vă scrie încă tremurând de emoție aceste rânduri, fiind cam afon, cum se zice, în problemă. Nu neapărat la muzică, ci la organizarea instituțiilor pe criterii de interese divergente.

Și dacă tot am intrat în absurdul birocratic, să reținem că organizarea actuală a Filarmonicii este – cel puțin așa apare pe site-ul instituției -, pe baza actului elaborat de CLM în 2014 și semnat de primarul de atunci, Gheorghe Falcă. Trecem peste amănuntul că acolo este prevăzut și un post de director, dispărut de atunci din schemă – de ce îl țin totuși pe site? – nemaivorbind de alte posturi care nu se mai regăsesc pe statul actual de funcții: recuziterul s-a pierdut pe parcurs, pompierii s-au cam evaporat, rămânând câte unul-doi, așa de sămânță, iar un organizator de programe nici nu a fost prevăzut în schemă.

Cu alte cuvinte, Filarmonica din Arad, cea care, – chiar dacă cu acest nume a fost înființată de comuniști în 1948 -, reprezintă o tradiție culturală care peste 12 ani exact face două secole, există de o vreme mai mult pe hârtie. Măcinată de tulburări interne, ea nu mai este de mult un pol de cultură în Arad, ci un cuib de vrajbă și ură, iar pentru administrația inginerească și vânătorească a Aradului un junghi în coaste.

Nu ne mirăm așadar că încet, dar sigur acești ingineri și vânători se gândesc că decât un teatru în paragină sau o filarmonică pe scandal, mai bine niște supermarketuri și săli de fitness, oricum nici dracu nu mai merge la concerte în afara unor babalâci și babe care trăiesc din pensii de profesori de nu le mai rămân nici bani pentru mâncare de pisici.

Iar dacă Bibi Bibarț între două ronduri de seară decide reducerea cu 40 de locuri a personalului Filarmonicii, nu va face altceva decât va pune punctul pe I. Ia de unde nu-i, cu alte cuvinte, spuneți-i cum vreți, dar tot aia este: desființarea Filarmonicii arădene.

Noa, că de aia am întrebat. Să știm și noi o treabă…