Mulțumesc comentatorului A. Rădeanu pentru sugestie, iată, mă țin de promisiune, tema și titlul comentariului de astăzi se referă la șansele lui Ghiță Falcă de a supraviețui, politic desigur, rezultatului dezastruos de la alegeri, respectiv adversarilor săi din PNL – sunt oare și câți, cum? – în încercarea lor de  a-l elimina din vârful puterii locale.

În prima instanță, pentru ca să știm exact despre ce vorbim, se impune clarificarea termenului de baron local atât de drag presei postrevoluționare și analiștilor care în loc să gândească împrumută cuvinte de la alții care și ei le-au luat de undeva, ce mai contează?

Ce este un baron local, este oare Falcă, alături de alții mai obscuri din jurul lui, un baron local?

Sa stabilim de la început o chestiune istorico-lingvistică: noțiunea de baron local din aceste perspective este o contradicție, un oximoron – baronul este prin definiție local, nu există baroni universali, în structura socială feudală baronul este stăpânul local subordonat de obicei unui prinț, principe (principat) sau unui rege (regat) care are pretenții de stăpânire universală.

Din aceasta sofisticată perspectivă, deci deloc îmbrățișată de masele largi populare care trăiesc pe facebook și alte realități virtuale, baronii noștri postrevoluționari pot fi pomeniți mai potrivit cu termenul de baroni roșii, chiar dacă și aici avem un împrumut dar creativ în cazul nostru: baron roșu a fost numit asul legendar german, Manfred von Richthofen, primul pilot de vânătoare cu optzeci de victorii atestate, fiindcă era nobil și zbura pe un Fokker roșu.

A mai fost și contele Károlyi, poreclit de adversari contele roșu datorită ușurinței cu care s-a înhăitat cu elementele turbulente de la sfârșitul primului război mondial, recte cu haita comuniștilor din jurul lui Béla Kun.

Ai noștri însă sunt roșii fiindcă au transformat averea națională etatizată sub comuniști în feudă proprie, erijându-se în domni dar păstrând mentalitatea de tovarăși!

Chiar dacă aceste precizări vi se par cam pretențioase, stimații mei cititori, sunt necesare pentru înțelegerea situației în care se află acum Ghiță Falcă al nostru. Fiind un baron roșu prin excelentă, adică un stăpân local depinzând doar de stăpânul central, soarta sa viitoare depinde de acesta și nu de poporul care crede ca l-a ales.

Baronii, în germană Freiherr, adică un fel de domn liber local, nu erau aleși, ci înnobilați, scoși adică din rândul celor mulți, jurau credință seniorului și erau schimbați, decăzuți doar dacă ajungeau să fie bănuiți de lezmajestate, adică de uneltire împotriva celuia care i-a făcut să fie ceea ce sunt.

Funcționarii publici din societățile democratice sunt aleși și depind de judecata celor mulți sau a celor mai puțini care i-au ales în fruntea acelor instituții democratice care le asigură autoritatea.

Rețineți diferența dintre autoritate și putere!

În democrație puterea este, prin definiție, a poporului, el delegând, prin alegeri, autoritatea, ce decurge din această putere, celor aleși.

În societățile de tip autoritar cu reminiscențe feudale puterea este a suveranului, universal sau local, autoritatea în aceste cazuri confundându-se  cu ea, iar delegată devine puterea baronilor.

Societatea în care cu onor conviețuim cu toții este democratică prin năzuință si ideologie, dar păstrează din trecutul nostru tumultuos puternice elemente autoritare, feudale.

Depinde doar de cel ales pe care pune accentul, alegând să devină un slujbaș al năzuințelor populare sau o slugă la cel care (stăpânul de la centru), pe moment, încearcă să șteargă diferența ce există între putere și autoritate.

Având în față aceste clarificări, ne este cât se poate de clar că al nostru primar se comportă de o bună vreme ca un Freiherr local, un baron care stăpânește peste masa gălăgioasă doar pe facebook a celor cale l-au ales, împărțind în dreapta și în stânga dreptatea sa și învățăturile sale neprețuite.

Nu e greu să exemplificăm: deși este primar, mai mult se învârte la centru, la București în cazul nostru, chiar după campania dezastruoasă, pe care a condus-o cel puțin formal, știe bine că trebuie să rămână acolo, se duce la consultări la Cotroceni, să se vadă cine este el chiar dacă aceste consultări, cu președintele alături de un lider de partid ales provizoriu, n-au nicio miză reală, dar nu vine la ședința arădeană a partidului care l-a ales și pe care îl conduce, indicând foarte clar că pentru el nu autoritatea , ci puterea contează.

Că îl doare în cot de arădeni, cu liberali și democrați cu tot, pentru el există doar Bucureștiul, acolo unde se împarte puterea, iar împreună cu ea banii, inteligența, fericirea.

Realizează perfect că scapă dacă reușește să nu scape susținerea celor din centru, arădenii, fie că sunt oamenii lui nemulțumiți de împărțirea prăzii sau populația amețită de vorbe și promisiuni, n-au nicio putere să-l schimbe.

Din acest punct de vedere acum doar adversarii politici victorioși  i-ar putea pune bețe-n roată.

Știa asta și înainte, nu degeaba îl ataca cu spume la gură pe Fifor, identificat, foarte corect de altfel, cel mai important adversar, cel puțin până la proba contrară.

Un stăpân medieval rareori este schimbat de un altul local.

Puterea se moștenește, nu se atribuie prin alegeri precum autoritatea. Baronul este amenințat doar de un alt baron, cel care vine din afară să pună stăpânire pe fieful său apărat cu sudoarea și sângele supușilor.

În concluzie, putem afirma fără teama de a greși că în persoana lui Die Hard Ghiță avem de-a face cu primul baron local arădean.

Uite că nu mai facem poziție separată, ne aliniem la obiceiurile țării, am reușit cu mare grijă să naștem, creștem și să îngrijim și noi un baron de al nostru, răspunzând astfel la întrebarea hollywoodiană eternă: How to train your Dragon?

Fief de dreapta de după căderea lui Ceaușescu – aici și PSD-ul a fost de dreapta de la început -, la Arad nimeni nu a reușit să stea prea mult la „putere” pentru a apuca să controleze total orașul și județul.

Cei care au încercat au capotat înainte de vreme, majoritatea nici n-au încercat, înțelegând la timp ca Aradul este altfel, încercând doar afaceri mici, un câștig onorabil acolo dar nu care să jignească spiritul bișnițăresc tradițional al urbei.

Iată de ce va fi greu cu Ghiță!

Averea acumulată – desigur nu ca a unui Năstase sau Hrebenciuc dar destulă din câte se spune –, capitalul de relații clădit cu cinism și fără scrupule și care se întinde – așa cum se impune în cazul unui baron autentic – până în cele mai întunecate colțuri ale puterii, îl fac foarte greu de eliminat.

Acum totul depinde de Fifor, cel care este vehiculat ca viitor prim-ministru al guvernului.

Dacă primarul, contracarat decisiv pentru prima oară în cariera sa de administrator al puterii emanate, ține să se lupte cu el, va pierde iremediabil.

Dacă, însă, cad la înțelegere – între baroni nu contează, amintiți-vă, doar puterea nu și autoritatea –, ceea ce nu este exclus – după alegeri atacurile la Fifor au încetat brusc în media locală profalcă -,   primarul ar avea șanse să treacă cu pierderi minime pentru el peste acest șoc.

Din păcate, pentru oraș toate aceste calcule sunt fără importanță.

Ajuns în paragină, arătând ca un orășel uitat de Dumnezeu, cu Corso-ul pe care nu mai găsești un magazin în care merită să intri, cu terasele și restaurantele sale goale, tânjește după un edil autentic: unul care nu vrea puterea pentru el având în schimb capacitatea și autoritatea să acționeze în numele orașului!