Încetinitorul de particule – Deșertăciunea arădeană între Crăciun și Revelion
Nu prea ai ce face în prima zi de Crăciun, imediat după ce te-ai trezit, stai și te uiți pe geam.
E un soare strălucitor și rece pe crengi, iluzia binelui în vremuri de restriște. Îți muți privirea spre motanul din vecini care vine zilnic să își primească porția, acum a venit de dimineața, că, deh, e sărbătoare. Îl lași înăuntru, îi pui mâncare în tava pisicii tale și te uiți la el în timp ce termină de lins toată tava.
În minte îți umblă urări și fotografii de pe Facebook, cunoscuți și nu numai care trimit spre cele patru zări virtuale imaginea lor de prosperitate și fericire ambalată în staniol, fundalul fiind negreșit pomul, simbol al vieții noastre copleșite de griji și ambiții care și-a luat acum câteva zile de vacanță.
E peste tot o strălucire care vine nu din interior, ci din reflexia orgoliului pe suprafețele artificiale.
Treci mai departe să nu te întristezi de tot, îți muți privirea, cauți teme mai optimiste, chiar dacă știi: Crăciunul nu este nimic fără zăpadă, fără imensitatea aia albă în care te trezeai în copilărie. Crengile desfrunzite lovite de soarele înghețat îți arată parcă iluzia în care trăiești, lumea confecționată pentru cei care nu au dorința să se uite și după aparențe.
Ieri te-ai gândit să scrii ceva despre deșertăciunea propagandistică în care îți trăiești sfârșitul vieții, să spui câteva cuvinte despre orașul tău înghițit de superficialitate și lipsă de importanță.
Ai mai făcut asta, în fond te consideri jurnalist, mai sunt și alții care fac asta. Dar ce să mai scrii, să faci exerciții de gesticulație în gol?
Mâine, adică azi pentru cititori, e Boxing Day în Anglia, se despachetează cadourile, iar echipele de fotbal se pun pe treabă. Fotbalul jucat pe bani mulți își intră în drepturi după campionatul mondial de staniol din Qatar jucat pe bani colosali.
Arădean fiind, imediat îți vine în minte poza aia cu primul om al urbei de vreo douăzeci de ani, stând inedit pe gazonul stadionului UTA adus din Anglia, ținând în mână un smoc de iarbă englezească. N-ai ce face, e Crăciun, ai vreme să meditezi, ș-apoi asta este, mai nou pe aici doar UTA contează. Arsenalul mâine – astăzi, adică – joacă cu West Ham, dar aici, la Arad, UTA este în toate, chiar și în cele unde nu ar avea ce căuta de fel.
Dar asta este, oamenii importanți știu bine unde să apese pe accelerator atunci când nu mai au benzină.
Există ceva în lumea asta modernă, digitalizată și artificială până peste poate care sintetizează deșertăciunea noastră, a tuturor, ceva în care putem trăi emoții care altfel ne-ar fi străine: succes, victorie, împlinire.
De fotbal vorbesc, desigur, fiindcă aici la Arad mai nou doar UTA contează.
Chiar dacă joacă în glod, chiar dacă e în zona retrogradării, indiferent, poate e mai bine așa, e mult mai simplu să arătăm cu degetul spre un punct roșu și alb în care se află posibila înălțare altfel imposibilă.
Să trecem nonșalant peste altele, mult mai importante pentru viața unei comunități sănătoase, să uităm de Piața Mare, de supermarketurile unde, în vremuri de pregătiri sărbătorești, nu mai găsești un loc de parcare, de adevăratele acte de cultură care lipsesc, în fond aducerea unui brazilian la UTA este mult mai importantă decât un festival de teatru sau un concert simfonic la care se duc doar babele și moșii, plus eventual niscaiva oficialități care vor să arate că lor le pasă.
Acum câteva zile, la cumpărături, mă întâlnesc cu cineva, o veche cunoștință cu care nu m-am văzut de ani buni. Omul a fost odată cineva în acest oraș, acum, bătrân și pensionar, cu aparat auditiv în ureche, se bucură evident de faptul că a întâlnit pe cineva la care, chiar dacă în fața unui raft dintr-o hală uriașă, poate să se descarce, să povestească drama sa de om rămas singur pe lume, după ce a trecut peste tragedia pierderii soției în vreme de pandemie.
Îmi povestește oarecum liniștit în tristețea sa profundă prin câte a trecut, cum a rămas fără bani în mijlocul rea-voinței și nepăsării generale. Deși fost sportiv, nu mai este interesat nici de fotbal, nici de UTA, într-un fel nu mai este interesat de nimic în afara dezamăgirii în care s-a scufundat fără șansa de a mai ieși din ea vreodată.
Mă gândeam după despărțirea de el, în timp ce încărcam în portbagaj produsele cumpărate, oare când vom realiza că în afara emoțiilor și a gândurilor adevărate, a trăirilor autentice, restul e staniol.
Sau, cum e mai nou în Arad și aiurea: politica după care se ascunde realitatea…
Comentariile portalului
Falcă mai poate ajuta pnl-ul local doar printr-un singur gest; dacă își dă demisia din funcția de președinte. Este simbolul declinului Aradului. Oricum rămâne cu ciolanul (...)
Tic-tont...
Problema este a celor peste 9 milioane de romani ,care nu au ieșit la vot.Atunci ne meritam soarta.