Între timp s-a corectat, noi am salvat varianta originală a postării în care, radiind de fericire, un grup apropiat primarului nostru în haine de marcă, urează arădeanului generic un Heapy friday, restul cu sfârșitul slab fiind creația noastră în completare.

Textul s-a corectat, zâmbetele mai puțin, așa cum postările din ultimele zile ale primarului în blugi și adidași de ceremonie zâmbesc fără încetare, descriind feeria arădeană de Zilele Aradului și pentru care, nu-i așa, se cuvine să-i mulțumim lui și echipei sale de zâmbăreți la comandă.

Toate astea când se vorbeste din ce în ce mai mult despre analfabetismul funcțional care atacă societatea la vârf, o boală generală mai nou și care nu ține cont de apartenența de partid, cum tind să creadă unii.

Și toate astea în mijlocul unei orgii festiviste menite să scoată în evidență performanțele administrației patronate de primarul în blugi, performanțe care ar trebui să aneantizeze impresia din ce în ce mai jalnică despre ultimii zece-douăzeci de ani ai orașului, perioadă în care Aradul a devenit dintr-un mare oraș cu tradiții și trecut, un orășel din ce în ce mai palid chiar si în comparația cu orașe mai mici -Alba Iulia, Sibiu, Deva – nu doar cu marile vecine, Timișoara și Oradea, cu care se afla în competiție din cele mai vechi timpuri.

Analfabetismul funcțional nu se referă, așa cum se crede în general, la masele de oameni mai puțin școliți care au probleme cu înțelegerea unor texte mai complicate.

Ei nu citesc Kant sau Proust, nici nu este treaba lor, problema e când ajungem la nivelul superior al oamenilor școliți, cu facultăți și doctorate, ajunși în poziții importante de unde iau decizii care afectează viața a sute de mii sau milioane de oameni.

Și nici măcar nu este vorba de o greșeală de ortografie sau cuvânt prost înțeles – oricine o poate comite, chiar și un laureat al premiului Nobel –, ci de incapacitatea lor evidentă de a înțelege modul în care funcționează lucrurile, oamenii și societatea în general.

Vorbim de fapt, la acest nivel crezut superior, de analfabetismul cultural-social și moral al elitei noastre politice și al profitorilor din jurul lor.

Desigur, Viorica Dăncilă este exemplul absolut, din păcate – mi se pare o mare nedreptate ca prima româncă care ajunge prim-ministru să fie un exemplu de cum nu e voie să fie, aruncând astfel o umbră nemeritată peste mulțimea româncelor culte și deștepte care ar putea fi oricând prim-miniștrii de mare performanță –, cei mai de jos, cei locali sunt trecuți cu vederea, cu toate că într-o democrație autentică deciziile importante, cele care ating direct omul, se iau pe plan local.

Vorbim de oameni care nu umblă la teatru, dar sunt entuziasmați că se joacă My Fair Lady la Arad în interpretarea timișorenilor, nici prin cap netrecându-le că se putea și cu arădenii, fiindcă avem și filarmonică și teatru, mai lipsea doar priceperea și nobilele intenții.

În general, e vorba de oamenii aceia care zâmbesc „heapy” în prima fotografie și care sunt convinși că în Arad nu există cultură, ea trebuie importată de la Timișoara, București sau alte țări chiar, fiindcă artistii, performerii arădeni nu ating nivelul de interes al boborului local.

Excepția este Zoli Lovas, este drept mai mult în calitate de maestru de ceremonii, nu în cea de artist în nume propriu, zilele noastre arădene fiind împăunate cu vedete aduse pe bani grei, în loc ca acești bani să ajungă să susțină cultura locală.

Poate la început nu ar fi mare lucru, dar cu timpul, în mod cert, s-ar forma acea elită artistică, fie că e vorba de actori, muzicieni sau artiști plastici care să ofere ceva deosebit, dar local și să nu mai încerce să se gudure pe lângă administrație pentru a primi ceva fărămituri de la masa marilor „vedete”.

De altfel, acest analfabetism cultural al administrației locale se vede cât se poate de bine și în calitatea investițiilor realizate pe parcursul anilor.

Nu mai vorbim de pasarela peste Mureș spre nimic, nici de băncile de mii de euro, nici de pista de biciclete pentru sinucigași, venim acum cu stadionul Motorul, locul unde de câteva săptămâni joacă echipa de fotbal care poartă pe piept inscripția „Primăria Arad”.

Dincolo de calitatea execrabilă a gazonului sintetic, fotoreporterii, locali de data aceasta, vin cu noi ilustrații despre calitatea absolut jenantă a edificiului modernizat ani la rând pentru a putea găzdui UTA până când se va termina într-un timp nedeterminat vestitul stadion construit de eternul Tehnodomus în piața care poartă, de altfel, numele echipei.

Din câte se vede în fotografii, scaunele de plastic roșu sunt de fapt niste capcane care pot deveni arme letale în cazul în care fanul înfierbântat nu este destul de atent. Casante la maxim – cineva spunea că se sparg numai când mingea cade pe ele – odată rupte devin efectiv cuțite ascuțite așteptând victima inocentă.

Desigur, e vorba aici și de niște bani, pentru că, să ne înțelegem, analfabetismul funcțional, cultural și moral nu înseamnă scăderea apetitului de înavuțire cu orice preț al omului.

Dimpotrivă!

Cu cât ești mai analfabet cu atât mai tare crezi că banii reprezintă totul….

Videoul final ilustrează trashul (gunoi înseamnă, da) pe care dau banii analfabeții functionali în cultură