E nevoie aici de o scurtă introducere pentru cei foarte tineri. Și pentru cei care au venit la Arad nu de mult.

În anii de glorie ai socialismului, să fie, să zicem, sfârșitul anilor șaizeci și începutul anilor nouăzeci ai secolului și mileniului trecut, Aradul, da, era o capitală a turismului sexual. Așa cum și litoralul oferea turiștilor occidentali plăceri dincolo de sloganele comuniste, în Arad italienii au descoperit de pe atunci frumusețea nebănuită a româncelor, chiar dacă erau și unguroaice, nemțoaice și de alte naționalități, și modul relativ ieftin și fără fasoane în care se puteau delecta cu plăceri nebănuite într-o țară socialistă.

De fapt, prezența masivă a italienilor în această parte a țării se datorează tradiției începute de pe atunci.

Centrul acestei afaceri era, poate nu vă vine să credeți, în hotelul numărul unu al orașului. Vorbim de Astoria, mai nou și Continental. Desigur, mai erau și alte locuri, dar focarul acolo era, acolo veneau frumoasele direcționate de „peștii” controlați fără excepție de băieții cu ochii albaștri.

Mai mult decât atât, cam tot pe acolo acționau și bișnițarii care schimbau marca și dolarul, mai precis invers, dădeau mărci și dolari pe lei, tot așa, desigur, sub controlul deloc neinteresat al acelorași băieți. Și ca să clarificăm titlul până la capăt: a face trotuarul nu se referea la aceste fete, ci la cele mai puțin dotate, nevoite să își ofere grațiile chiar și pe bani românești în afara hotelului, așa în jur, cum ar veni sau în alte locuri apropiate și tot așa, strict controlate.

Ca norocul, aceste obiceiuri, nu exclusiv arădene, dar practicate aici la scară mare și orientată direct spre italienii care veneau în valuri mai ales în sezonul estival, s-au pulverizat în harababura ce a urmat după decembrie 1989, în fond libertatea înseamnă și asta: să nu mai aștepți tu, încorsetat în ideologia clasei muncitoare să vină „străinii” la tine, te poți duce unde vezi cu ochiul și vinde peste tot în țară și în lume ce consideri tu că ai mai valoros și demn de atenție.

Lumea interlopă, strict controlată până atunci, a devenit expansivă și liberă, înfiltrându-se în toate compartimentele vieții sociale, inclusiv în politică. Nu trebuie, cred, să vă conving prea mult: deja în fața Primăriei, la demonstrația anti-Ceaușescu, inclusiv printre cei care au preluat puterea de la comuniști în 22 Decembrie 1989, au fost câțiva care s-au obișnuit de mult să se fofileze în fața băieților, așteptând momentul oportun.

Așa că a face trotuarul și-a pierdut înțelesul original, devenind un termen tehnic al noilor administrații care au descoperit repede cum poți face un ban ușor fără să te caute pe urmă Securitatea prin buzunare. Aici la Arad, de exemplu, s-a acoperit tot trotuarul de pe Bulevard, în loc de asfalt, cum era până atunci, cu pietre roșii, propice mai mult pentru grădini și parcuri, dar ce să faci, asta este, furnizorul le-a adus la un preț bun, nemaivorbind de comisionul și mai bun. Și uite așa, singurul primar pesedist de până acum al Aradului a făcut un lucru care dădea bine în toate direcțiile: și în buzunarele celor implicați, dar și în ochii boborului, îmbătat de libertatea cea nouă, neatent la amănunte și subtilități.

Și uite acum, administrația zilelor noastre se gândește să facă din nou, mai precis să refacă trotuarul, având în vedere cele spuse și expuse. Dar nu, nu cu bani europeni – oricum, italienii nu mai sunt interesați, le vine marfa direct acasă la ei – așa cum s-au gândit inițial, ci cu ai noștri, din impozitele noastre, de zece ori mai puțin decât cei ceruți de la europeni, dar asta este, europenii au cerut, la rândul lor, să scoatem circulația mașinilor din centru, ceea ce în Arad, știe și Bibi, este imposibil.

N-ai cum, arădeanul de viță nouă, posesor de BMW-uri și Merțane, nu se duce nici până la budă pe jos, iar dacă vine în oraș, trebe neapărat să parcheze în fața terasei unde se pune la o cafea și o bârfă despre administrația de căcat a Aradului. Cea care doar zâmbește și vorbește, dar nu e în stare de nimic. Las că-i bine, venim noi, băieții șmecheri și cu bani și le rezolvăm de cântă peneleul în trei voci ca la Înviere. La Podgoria parcul, știți ăla unde a fost Tricoul Roșu, în ciuda tuturor promisiunilor, e în paragină în continuare, a rămas doar poarta de intrare – ar fi bine conservarea ei că e cu basoreliefuri, poate deveni un monument al deșertăciunii administrative arădene – parcări subterane, ioc, Mețianu e mai mult pentru șobolani, așa că asta este, cu pavarea asta nouă mai facem un ban, că doară n-o fi foc și cine știe când se vor trezi arădenii.

Dacă se vor mai trezi vreodată. Că uite, ăștia de la primărie fac ce vor, cum îi taie capul, vând și cumpără peste capul oamenilor, promit, dar nu fac, ascund ceea ce fac, deci, cum ar veni, tot la făcutul trotuarului sunt cei mai buni, ducând mai departe tradiția inaugurată de mult de frumoasele Aradului.

Dar dacă tot s-au hotărât cei de sub conducerea lui Bibi să meargă din înfrângere în înfrângere spre victoria finală, noi ne permitem, ce ne costă?, să le sugerăm să închidă totuși bulevardul de la primărie până la teatru pentru circulația mașinilor. Am studiat problema, se poate fără prea mari transformări și lucrări, Geani poate parca cu Land-Roveru, cum făcea pe vremuri, în fața Băncii Naționale, poate ați obține și o finanțare UE pentru asta, nemaivorbind de faptul că am avea și noi arădenii o zonă pietonală ca lumea.
Să facem și noi pietonal, ca lumea, trotuarul refăcut de firme de casă până la loc comanda…