VIDEO. În regim de urgență: primul tei, de pe Bulevardul Revoluției, pus la pământ în 2025





A fost liniște câteva luni în Mediana 1 și Mediana 2 de pe Bulevardul Revoluției. Singurele care au făcut gălăgie au fost ciorile, care au pus stăpânire de mult pe copacii de aici, iar la apus își fac rondul lor agitat de seară. Nu a mai căzut nici un arbore, nici din cei însemnați cu bulină portocalie, nici vreun altul.
Până luni, 3 februarie, când unul dintre teii din Mediana 1, situat în vecinătatea stației de tramvai de la teatru, sensul de deplasare spre Podgoria, a fost culcat la pământ de către echipele care se ocupă de monitorizarea copacilor de pe centru.
Nu era unul dintre teii marcaţi cu bulină portocalie, adică unul dintre arborii a căror soartă era deja pecetluită.
Tei, cu risc de prăbuşire pe Bulevardul Revoluţiei
A fost identificat, însă, potrivit lui Valentin Latti, patronul firmei care se ocupă de monitorizarea arborilor de aici, luni, la un control de rutină. La lovirea acestuia, s-a făcut o gaură în trunchi, iar faptul a scos, mai apoi, la iveală că teiul era putrezit pe dinăuntru, deşi nu prezenta ciupercă pe tulpină sau la rădăcină.
Era unul dintre teii tineri din zona Mediană 1, care a fost pus la pământ, în regim de urgenţă, luni, imediat după verificare, după ce s-a sunat la primărie, iar mai apoi la ISU Arad, de către doi arboriști, prin împingere. Pentru a nu se prăbuşi, spun aceştia, peste liniile de tramvai sau, mai rău, pe staţia de tramvai din vecinătate.
Teiul cu diametrul de 40 de centimetri nu a fost marcat pentru tăiere, aşa că s-a ales varianta urgenţei, după încuviințările, spune Valentin Latti, date de Primărie și ISU.
Peste 30 de tei de pe Bulevardul Revoluţiei, cu bulină portocalie
Reamintim cititorilor faptul că, în vara anului trecut, după o furtună care a pus la pământ un alt tei, în apropiere de Podgoria, specialiștii firmei Fish Royal Glass au fost chemați să verifice toți arborii din Mediana 1 și Mediana 2 de pe Bulevardul Revoluției. Arboriștii au decis că peste 30 de tei din cele două mediane sunt cu probleme, periculoşi, cu risc de cădere la un vânt puternic și trebuie monitorizați îndeaproape. Au primit pe trunchi o bulină portocalie. Soarta părea că le e pecetluită.
În toamnă, în octombrie, după o altă furtună şi un alt tei prăbuşit pe carosabil, pe bulevard, Primăria Arad a decis de urgenţă să taie 15 copaci situaţi în cele două mediane de pe centru. Alţi 15 au intrat tot atunci pe lista neagră şi au fost tăiaţi în zilele ce au urmat urgenţei din 3 octombrie 2024. După care s-a lăsat liniştea pe Bulevarul Revoluţiei.
Nu înainte să aflăm că specialiştii au mai aruncat un ochi la arborii de pe centru şi au decis că mai toţi sunt compromişi datorită lucrărilor executate de-a lungul anilor aici: refacerea gazonului, montarea instalaţiei de iluminat, toaletarea copacilor de către personal care nu deţinea cunoştinţe de specialitate.
Despre ce spuneau arboriştii în toamna anului trecut şi cât de bolnavi sunt arborii din cele două mediane (marcaţi sau nu), în marea lor majoritate tei, puteţi citi mai jos:
Urgenţele care ne lasă fără copaci şi toaletări ce nu plac arădenilor
Operaţiuni de toaletare de arbori au avut loc, însă, în tot acest timp în mai multe locuri din Arad. Mai mulţi cititori ne-au trimis imagini cu ce a mai rămas din copacii la a căror coroane s-a intervenit, considerând că intervenţiile diverselor firme plătite de primărie nu au făcut altceva decât să-i omoare. Imagini cu intervenţii de toaletare a copacilor au fost surprinse astăzi, spre exemplu, în vecinătatea Spitalului Judeţean Arad. Cele mai multe critici ale arădenilor vizează însă intervenţiile în zonele verzi ale oraşului.
Aceștia au criticat și faptul că în Arad doar se constată că avem copaci bolnavi, dar nu se face nimic pentru a-i salva, ci sunt culcați la pământ cei periculoși, în regim de urgenţă. „Urgenţele o să ne lasă fără copaci. Nu există urgenţe la plantat alții în locul lor”, ne-a scris, în decembrie, după o toaletare de urgență în fața unui bloc, un arădean.
Citește și:
Încă un tei de pe centru, marcat pentru tăiere, s-a prăbușit pe carosabil în urma vântului puternic
Comentariile portalului
By the way...nu aveți de gând să demontați hidoșenia aia de statuie ,și să lăsați gol...sa simbolizeze un oraș gol,sau să (...)
Demonocratie Ieuropeana.
E. Nola, am abordat un prieten maghiar care mi-a confirmat ca textul tradus in maghiara este corect. Poate maghiara se vorbeste in diferite dialecte si atunci poate aveti dreptate Despre (...)