Și fiindcă pomeneam de euroi, tare curios aș fi câți s-au cheltuit din cele 15 milioane „europene” pentru reabilitarea centrului vechi pe reabilitarea podului Traian.

Da, vorbesc de podul de peste o sută de ani care leagă Aradul de Aradul Nou, Crișana de Banat, podul acela, vă amintiți, care a fost reabilitat în 2012.

Și de pe care vântul de vineri seara a luat un stâlp, noroc cu tot felul de cabluri, că nu de tot sau că n-a căzut pe vreo mașină sau pieton care tocmai atunci trecea pe acolo.

Acuma noi știm, de la Ioțcu încoace, că în administrația arădeană trandafirii înfloresc euroi, de ce să nu fie așa și cu podurile, mai ales că în acest caz mai există și clădirea de vamă care încasa taxe până la Primul Război Mondial de la cei care veneau în Arad cu marfă dinspre Banat.

Din socotelile noastre renovarea Preparandiei a costat până la 200 de mii, iar reabilitarea liniilor de cale ferată și a străzilor din zonă până la 2 milioane. Am scos aceste date de pe site-ul primăriei, negăsind însă niciun document care să ne spună, dar podul care începe să se dărâme – nu de piatră, de oțel – cât a costat.

Așa că ne rămâne să facem operația aritmetică elementară, să scoatem din suma inițială cele deja știute ca fiind cheltuite pentru altceva. Ne rămâne o frumușică sumă între 12 si 13 milioane. De euroi.

Având informații că prin alte orașe din apropiere – nu le pronunțăm numele, le știe deja toată lumea – s-au construit poduri cu opt milioane de euro – de piatră, normal – ne punem întrebarea oare o reabilitare de pod, care începe să fie desfăcută de primul vânt mai puternic, ar putea costa mai mult?

Adică până la 13 milioane?

N-ar fi de mirare, în fond podurile sunt mult mai mari decât tufele de trandafiri, funcționează tot anul, zi și noapte, nu ca trandafirii care înfloresc doar în sezonul cald. Drumurile, podurile și supermaketurile din tablă ondulată au acest mare avantaj față de trandafiri: produc euroi non-stop, chiar și atunci, sau mai ales atunci, când dau faliment, adică se închid, se usucă precum Mall-ul Galleria, ca să folosim o imagine din horticultură.

Cu drumurile e simplu: decât să bagi bani în ele și nu în propriul buzunar, din moment ce oricum se strică, mai ales după o iarnă mai grea apar gropile ca ciupercile după ploaie – acolo în gropile de pe drumuri, unde altundeva -, podurile la fel, cine oare le poate ști ciclul și viața mai bine ca un inginer în drumuri si poduri?

Cu supermarketurile astea care, la fel, se înmulțesc după fiecare ploaie sau ninsoare, ele fiind mult mai rezistente la intemperii ca drumurile și podurile, e un pic altfel, dar tot pe acolo. E nevoie de pregătiri tehnice, de studii de fezabilitate, adică dacă ești un inginer de drumuri și poduri e bine, în acest caz, să ai pe lângă tine un arhitect sau chiar și o arhitectă.

Spun asta fiindcă stau în Grădiște și am aflat în săptămâna care a trecut că se va „implementa” un „LIDL” si la mine în cartier după ce Pro Arhitectura va pregăti terenul. Acum pe mine informația cu Lidl la Puiernița nu m-a încălzit cu nimic, eu, de când mă știu, cumpăr de la „blocuri” – unde, între timp, pentru cei neinițiați, s-a deschis și un „Profi”, deci nu-i adevărat că în Grădiște nu avem magazin gen supermarket -, dar mai nou mă duc la magazinul ACA cel mai apropiat, tot pentru neinițiați acronimul însemnând Asociația Comercianților Arădeni.

Toate acestea sunt însă probleme mărunte, e drept foarte bănoase și de aceea strâns conectate cu esențialul, adică cu declanșarea din săptămâna care a trecut a luptelor politice care vor tine aproape doi ani, având în vedere că până la Crăciunul de la anul vom vota, dacă vom trăi, de patru ori și de fiecare dată ne va părea încă odată și din nou rău.

Aradul se implică în europarlamentarele din mai cu cel puțin doi politicieni, dacă nu trei: Falcă la PNL, Botos la USRPLUS și cine știe, poate să mai apară surprize și la PSD sau ALDE, având în vedere că la aceste partide listele nu sunt finalizate.

Cum de altfel nici la PNL nu sunt, însă lupta primarului nostru pentru un loc cât mai sus este veche și arhicunoscută, chiar dacă nu atât de cunoscută precum noua carte pe care același primar o va lansa cândva în acestă perioadă.

Domnul primar manifestă, precum se știe, o mare iubire pentru cărți, exclusiv însă pentru cele scrise de el sau de cei care îl mai ajută, având în vedere timpul foarte strâns al primului edil, în fond nu este ușor să te ocupi în același timp cu drumuri și poduri, respectiv supermarketuri și cărți.

Dacă prima sa carte a purtat titlul cât se poate de înălțător, dar oarecum lumesc, „Societatea vie”, a doua, din câte se pare din titlu, va fi un pas mic pentru Domnia Sa, dar cu atât mai mare pentru omenire, punctând înălțarea spre cele cerești: „Curaj să prinzi o stea căzătoare”.

Dincolo de imaginea catastrofică – stelele căzătoare te cam fac praf, n-ai cum să le prinzi, poate ați vrut sa ziceți călătoare, Domn Primar – formula este șchioapă rău, ducându-ne la imperativ, formula liniștitoare ar fi fost „Curajul să prinzi…”

Dar poate cerem prea mult acum în campanie electorală când, în scurt timp, vor îmboboci și trandafirii…