Voiam să scriu imediat după întâmplare, au intervenit însă treburi mult mai importante la ordinea zilei.

Moțiunea de cenzură sinucigașă a PSD-ului mi-a blocat mintea, am sărit peste sosirea turiștilor din Antalya în Arad, am uitat de toate pentru cele câteva zile în care Domn Grindeanu și zâmbărețul Ponta au fost eviscerați din sânul primitor și cald al partidului construit de Ion Iliescu după model sovietic.

Da, iată, s-a terminat si moțiunea, Dragnea începe discuțiile cu Johannis cel întors dintr-un periplu international glorios cum n-am mai văzut de pe vremea grabnic-împușcatului, ce să mai vorbim, vă imaginați să-i spună stejarul din Scornicești Reginei Marii Britanii, My Dear, Elisabeth, Doamne Ferește!, deci cum spuneam pandurul mustăcios la ora care scriem nu știe încă ce-l așteaptă la Palatul Cotroceni.

Rămâne de văzut, până atunci însă să revenim în minunatul Aeroport Arădean, cel modernizat din bani grei, cel în care sufla vântul în ultima vreme, cel care la prima sosire de avion a făcut pe el de organizare, ca să ne exprimăm mai pe limba arădeanului obișnuit, dar cu atât mai plastic.

Și asta tocmai, ghinion, când se întorcea un grup de jurnaliști locali, luați în Turcia de către o agenție de turism care încerca astfel să atragă atenția arădenilor asupra serviciilor sale.

Cât se poate de corect, agenția respectivă n-avea de unde să știe că la aeroportul arădean– aerogara, spuneau cu pieptul umflat liderii orașului la inaugurarea-i fastuoasă! – a rămas în mințile angajaților săi în Epoca de Aur ceaușistă, nerealizând diferența dintre aia și cea a lui Ghiță Falcă.

Oricum, diferențele nu sunt spectaculoase și nu i se datorează, în mod sigur, primarului și președintelui PNL Arad.

Surpriza conducerii aeroportului a fost imensă la aflarea veștii că presa arădeană – pornind de la noi, desigur! – a prezentat pe larg modul în care au fost primiți călătorii, nemaivorbind de cei care îi așteptau afară în soare, superbul aeroport-aerogară neavând o sală de așteptare pe măsură.

După ce și-au revenit, au umplut eterul cu un comunicat conceput, probabil la forul tutelar și anume la Consiliul Județean, acolo unde activează zelos cel mai mare manipulator de cuvinte care sună fals din coadă, da, ați ghicit, este vorba de el, de Andrei cel cu care mergi la sigur dacă scopul tău e s-o dai în bară.

Se zicea în comunicatul acela că nu aeroportul este de vină pentru faptul că oamenii au fost lăsați să aștepte, ci Poliția de Frontieră, de parcă poliția aia de frontieră e o specie de alienși, nu tot de ai noștri și de parcă pe călătorul obosit și tracasat îl interesează cine îl pune să aștepte ca la ghișeele lui Ceaușescu.

Și de parcă n-am fi văzut atâtea filme Airport și Airplane, de unde am înțeles că pentru tot ce se întâmplă într-un aeroport răspunde comandantul, iar dacă în Aradul lui Falcă nu e așa, înseamnă că e prost organizat și că a sosit momentul să se organizeze bine că azi mâine s-ar putea să aterizeze la Arad și Johannis în drum spre un alt periplu de supunere a lumii.

Desigur, dacă Politia de Frontieră trăiește cu o convingere metafizică, mostenită din cele mai vechi timpuri, cum că nu ea este pentru călători, ci invers, convingere prezentă în orice institutie de stat, atunci, da, atunci e de înțeles de ce se fac lucruri pe invers, treabă de măntuială, gesturi de ceremonie si epatare, dar nimic util și adecvat.

Dacă pasarela peste Mureș este pentru fixul mental al primarului, strada plimbăreață Mețianu pentru imagine si spălare de bani, tot așa și pistele de biciclete pe care se simt bine doar vacile, săracele – așa cum se poate constata din imaginea realizată de arădeanul Moga Andrei Radu  -, ele nerealizând pericolul la care se expun, plus că oricum sunt pe patru picioare, nu pe două roți, cum ar veni mult mai dotate să se confrunte cu soarta tristă a cetățeanului arădean care speră că toate astea s-au făcut pentru el.

Nu, să fie clar, dacă se face ceva și pentru cetăteanul simplu aia este un fel de efect colateral, un rezulatat întâmplător al vieții, ceva care n-a fost calculat, dar s-a nimerit.

Normal că pe asfaltul rămas după ce s-a furat o parte însemnată se poate circula o vreme, nu multă, dar destulă ca omul să-și zică: ei, uită, fură ei, nu-i vorba, dar mai fac câte ceva și pentru noi.

Firesc, omul se simte bine pe o bancă răcoroasă de cinci mii de euro, prețul nefiind afișat si oricum, el stă acolo la răcoare nu-i trecând decât arareori prin minte că banii aceia sunt, cel putin în parte, și banii săi.

Se simte bine și la mall, nu se gândește la cel închis, se simte minunat în puzderia de supermarketuri fără să se mai gândească la stadioanele dărâmate, la faptul că, la ora actuală orașul Arad nu are nici un stadion funcțional, echipa fanion fiind obligată să joace la Șiria, lucru bun oricum, fiindcă doar cei rău intentionați îl confundă cu Siria.

Toate acestea, delăsarea în față arbitrariului și a ciocoismului administratorilor, simbolizați la Arad de primarul Ghită Falcă, poate fi admirată în toată splendoarea sa și la ultramodernizata gară CFR a orașului, o mândrie pe care și-au asumat-o toți la inaugurare, dar de care nu mai au grijă nici măcar cei care sunt plătiți pentru asta.

După câteva luni de la darea în folosire mizeria începe să se instaleze din nou în gară, scările rulante nu se curăță defel, învârtind fără sfârsit murdăria căzută printre lamele ascensorului, praful se așterne pe grinzile edificiului, peroanele si liniile fiind împânzite de pete de ulei din ce în ce mai mari si intense, fără să mai vorbim de coșurile de gunoi nefuncționale, mai ales pentru fumători, foarte mulți pe peroane, fiindcă se dau jos și din tren atunci când staționează pentru a mai bate un cui în cosciug.

Mă întrebați și vă întrebați, ei, și? Pentru toate astea nu este de vină administrația și cu atât mai puțin primarul!

Așa ar fi dacă am trăi într-o democrație normală, într-un stat de drept în care fiecare își face treaba pentru care este plătit sau ales.

Numai că noi, aici la Arad, trăim de 13 ani în Epoca Falcă, o parodie ieftină la Marea Iepocă, dar în care voința șefului, prostia și slugărnicia subalternului se-mpletesc și nasc puii vii ai unui arbitrariu necontrolat și netemperat de nimeni și nimic.

În loc de post-scriptum: dacă cineva mai credea că evenimentul cu poliția de frontieră a fost o întâmplare, evenimentul s-a întâmplat și la următoarea cursă, mai precis de data aceasta n-a funcționat banda care aduce bagajele, oamenii fiind puși în situația să și le împinga singuri.

Domnul Bălăcel, comandantul-manager, ce mai zice acum? Dar Miaunel?

Și apropo, mâine este ultima zi de depunere a dosarelor pentru concursul de director al aeroportului.

Știți cine este singurul candidat?

Nu, nu Miaunel…