Începe show-ul (și) la PNL Arad. În loc de „moșteniri cu limbă de moarte”, se fac sondaje pentru a fi stabiliți candidații la Primăria Arad

    de Special Arad | 4 decembrie 2019, 11:05 AM | Politikos | Topic special

    3

    Biroul Politic Național al PNL a luat în discuție, luni, 2 decembrie 2019, alegerile prezidențiale care au avut loc. La discuții, așa cum se știe, a participat și președintele reales, Klaus Johannis.

    În spatele ușilor închise nu s-a vorbit doar despre alegerile prezidențiale, pentru că, pentru liberali, urmează un nou an în care aceștia doresc să-și „betoneze” guvernarea, astfel că se dorește un scor care să le permită să aibă majoritate – cu eventual unul sau doi aliați – în Parlamentul României, ca urmare a alegerilor din toamnă. Însă, pentru a atinge acest obiectiv, liberalii au nevoie ca „de aer” de rezultate bune la alegerile locale din 2020. În acest context, Biroul Politic Național PNL a decis să comande sondaje de opinie în toate județele României, mai precis în municipiile reședință de județ. În urma rezultatelor și analizei acestora, funcție de poziționarea în sondaje și de reacția publicului cu privire la diferite aspecte din viața „Cetății”, se vor stabili viitorii candidați la primăriile reședință de județ. Această acțiune de sondare a publicului în fiecare județ este coordonată de secretarul general al partidului, Robert Sighiartău.

    În concluzie, ajungând la Arad unde, în interiorul PNL, există un candidat pe care gruparea Falcă-Geanina Pistru vrea să-l impună, adică Sergiu Bîlcea, dar și un primar interimar care dorește să rămână în funcție, Călin Bibarț, putem spune că începe „show-ul” public… până acum fiind doar unul în culise. Asta pentru că, deși nu au fost făcute publice, două sondaje, făcute unul la comanda PNL, altul la comanda PSD, îl indică pe Călin Bibarț, actualul primar interimar, cu peste 43 la sută din intențiile de vot. Ceea ce, practic, aruncă în aer planul lui Gheorghe Falcă de a-și lăsa „moștenitorul”, pe Sergiu Bîlcea, în funcția de primar.

    Așadar, după ce am dezvăluit și tensiunile din PSD Arad, suntem convinși că și la PNL urmează valuri… doar urmează un an plin de „locuri eligibile”. De care valuri? Depinde doar de ei, nu de noi.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sergiu Bîlcea a fost desemnat candidat la Primărie prin vot, inclusiv al lui Călin Bibarț. Acesta a fost votat candidat pt Parlament. Nu a spus ca vrea sa candideze la Primărie. Sondajele de opinie arata ca PNL câștiga la diferența mare și cu Bilcea și cu Bibarț. Ce faceți este furtună într-un pahar cu apa

      --6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.