Începând de sâmbătă, în toată Europa este obligatorie introducerea sistemului eCall. Principala țintă: reducerea numărului de decese ca urmare a accidentelor!





Sâmbătă, 31 martie, a intrat în vigoare reglementarea Uniunii Europene care impune instalarea pe toate autovehiculele noi a a sistemului eCall. Acesta lansează automat apeluri de urgenţă în caz de accident, informează DPA. În ceea ce priveşte autoturismele omologate înainte de 31 martie 2018, este posibilă instalarea ulterioară, în mod opțional, a unui sistem eCall.
Automobilele prevăzute cu eCall pot alerta cel mai apropiat centru de intervenţie de urgenţă, oriunde în UE, transmiţând locul exact în care s-a produs accidentul, chiar dacă pasagerii nu pot vorbi.
Uniunea Europeană estimează că sistemul va reduce timpul de reacţie în caz de urgenţă cu 50% în afara localităţilor şi cu 60% în zonele urbane. „Asta înseamnă că ambulanţele, autospecialele pompierilor şi poliţia pot interveni cât mai rapid, în ‘ora de aur’ de după o coliziune”, a explicat Erik Jonnaert, secretar general al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, potrivit Realitatea.net.
Reacţia mai promptă urmează să reducă numărul deceselor în urma accidentelor rutiere din UE cu câteva sute pe an, iar în mii de cazuri rănile victimelor vor fi mai puţin grave, arată DPA. Conform statisticilor din 2016, cele mai recente disponibile la nivelul Uniunii, accidentele rutiere s-au soldat cu 25.500 de morţi şi 135.000 de răniţi grav.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.