Lucrările la tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu – Piteşti ar urma să înceapă în această primăvară





Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat că a avut o întâlnire cu reprezentanţii constructorului lotului 2 al autostrăzii Sibiu – Piteşti, care au dat asigurări că sunt în grafic cu proiectarea şi că în această primăvară vor începe lucrările la acest tronson, transmite Agerpres.
Lotul 2 Boiţa – Cornetu din Autostrada Sibiu – Piteşti (A1) este cel mai dificil lot de autostradă din România, având o lungime totală de peste 31 de kilometri, cu 49 de poduri şi viaducte, şapte tuneluri şi un ecoduct în zona Lazaret. Lucrările la acest lot ar trebui finalizate în 2028, câştigătorul contractului de proiectare şi execuţie fiind o asociere de firme din Turcia – Mapa Cengiz.
Rădulescu a precizat că la întâlnire, care a avut loc la organizarea de şantier de la Câineni, au participat şi prefectul judeţului, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei Vâlcea, precum şi primarii celor două localităţi vâlcene prin care trece acest tronson – Racoviţa şi Câineni.
(Sursă schiță: G4Media)
Comentariile portalului
Werner 3
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)