duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încep înscrierile în școlile de vară la Centrul Cultural Județean și la Preparandia

    de Special Arad | 20 iunie 2023, 9:52 AM | Cultură | Educaţie

    0

    Și în acest an, atât Centrul Cultural Județean, cât și Centrul Municipal de Cultură (în clădirea Preparandiei) organizează școli de vară pentru copiii arădeni.

    Înscrierile încep de azi la Școala de Vară a Centrului Cultural Județean

    Timp de o lună, în perioada 3 – 28 iulie, Centrul Cultural Județean Arad (str. Gheorghe Bariţiu, nr. 16) oferă următoarele cursuri la Școala de Vară:

    •  Actorie – prof. Oltea Prallea Blaga (vârsta 7 – 18 ani)

    •  Prezentator & Public Speaking – Zoltan Lovas & Roxana Sabău (vârsta minimă: 10 ani)

    •  Balet – prof. Bianca Tonța (vârsta minimă: 6 ani)

    •  Dans popular – coregraf Viorel Nistor (vârsta minimă: 7 ani)

    •  Pictură – prof. Sofia Klemenko (vârsta minimă: 7 ani)

    Înscrierile se fac, în perioada 20 – 27 iunie, la sediul Centrului Cultural Judeţean Arad sau online (se completează formularul de pe site-ul www.ccja.ro, se scanează şi se trimite pe adresa [email protected]).

    A opta ediție a școlii de vară „Vara de AR.TE“

    Centrul Municipal de Cultură Arad, în colaborare cu Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi“ va organiza a VIII-a ediție a școlii de vară „Vara de AR.TE“, un program special pregătit pentru vacanță, care se adresează elevilor.

    Astfel, a opta ediție a programului „Vara de AR.TE“ va avea loc în perioada 3 iulie 2023 – 11 august 2023, în curtea Clădirii Preparandiei din municipiul Arad, strada Preparandiei, nr. 13.

    În cadrul școlii de vară, participanții vor putea să participe la trei module, care vor avea loc de luni până vineri, pe grupe de vârste, între orele 9.30 – 11.30 și 11.30 – 13.30, astfel: actorie/dezvoltare personală, jocuri interactive/ateliere de creație prin muzică și muzică/instrumente muzicale.

    În zilele de luni, marți și miercuri se va derula programul „Fii actor pentru o zi“, care va cuprinde lecții de dicție, actorie, improvizație dar și cursuri de dezvoltare personală și codul bunelor maniere. Vor preda Zoltan Lovas și Mihai Brânzeu.

    În zilele de joi vor fi organizate jocuri interactive și de creație prin muzică cu Roxana Sabău Ajudeanu. Pornind de la ideea că jocul muzical este un mijloc important de dezvoltare a copilului, au fost concepute o serie de exerciții ritmice pentru copii, special gândite pentru a include și elementele de percuție, jocuri care să ducă la dezvoltarea inventivității, ingeniozității și a creativității copiilor.

    În zilele de vineri vor avea loc cursurile de pian cu prof. Monica-Cristina Tebuie.

    Toate modulele pot fi frecventate de copiii cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani, iar participarea la acestea este gratuită, fiind necesară înscrierea.

    Înscrierile se fac în perioada 21 iunie – 30 iunie, la secretariatul Centrului Municipal de Cultură, situat pe Bulevardul Revoluției nr. 97, etaj 1, ap. 4 și la adresa de email: [email protected].

    Formularul de înscriere poate fi descărcat la adresa: AICI.

    Prima ediție a școlii de vară „Vara de ARTE“ a avut loc în 2015, iar de atunci în fiecare an, organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, propun ateliere atractive pentru elevii care care se vor afla în Arad în perioada estivală.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.