sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Incendiu la Spitalul Fundeni. A luat foc generator electric de rezervă. IGSU: Nu sunt pacienți afectați

    de Special Arad | 21 februarie 2026, 10:21 AM | Naţional

    0

    Un incendiu a izbucnit, în urmă cu scurt timp, la un generator electric de rezervă amplasat în exteriorul Spitalul Fundeni din municipiul București. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), nu sunt pacienți afectați.

    Conform datelor oficiale, generatorul se afla la aproximativ 25 de metri de clădirea unității medicale. Alimentarea cu energie electrică a fost oprită preventiv, iar un corp al spitalului a rămas temporar fără curent, până la sosirea echipajului furnizorului de electricitate pentru remedierea situației.

    IGSU precizează că generatorul afectat era unul de rezervă.

    Incendiul la Spitalul Fundeni, localizat

    La fața locului intervin echipaje operative ale ISU București-Ilfov, care acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. În acest moment, focul este localizat, iar intervenția se află în dinamică.

    Pentru gestionarea situației au fost alocate, transmit cei de la IGSU, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială cu azot, 1 echipaj SMURD, 1 container cu generator electric.

    Intervenţia de a Spitalul Fundeni este în derulare. Ştire în curs de actualizare.

    Citeşte şi:

    🚨 VIDEO. Accident rutier urmat de incendiu, pe strada Petru Rareș

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.