vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Incendierea deșeurilor, pedepsită de acum cu închisoare: „Pentru cei care se fac vinovați de astfel de fapte nu este suficientă o amendă”

    de Andreea Daniela B. | 9 aprilie 2022, 10:49 AM | Naţional

    0

    Având în vedere că în ultima perioadă au avut loc foarte multe incendii de vegetație, unele dintre ele extrem de grave, în final, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna și ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, au discutat  despre fenomenul arderilor ilegale de deșeuri și cel al incendiilor de vegetație, ce afectează România și au decis în ce fel vor avea de plătit cei responsabili.

    Astfel, ministrul Barna Tánczos a informat reprezentanții prefecturilor despre noile prevederi legale adoptate în ședința de guvern de ieri:
    – începând cu data publicării în Monitorul Oficial a ordonanței de urgență privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deșeurilor, incendierea sau îngroparea deșeurilor constituie infracțiuni și se vor pedepsi cu închisoare de la trei la cinci ani. În plus, a fost definită în lege acțiunea de abandonare a deșeurilor, pentru care există o sancțiune contravențională atât pentru persoane fizice cât și juridice (amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 la 70.000 pentru persoanele juridice), care însă nu era aplicată corespunzător din cauza lipsei unei reglementări clare a respectivei acțiuni.
    – a fost interzisă arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Pentru astfel de fapte amenzile se vor ridica la valori cuprinse între 7.000 și 15.000 lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoanele juridice. Aceleași sancțiuni îi vizează și pe proprietarii terenurilor care nu iau măsuri pentru prevenirea arderilor.

    „Discuția despre incriminarea acestor fapte nu este nouă. Încă de la începutul mandatului am considerat că pentru cei care se fac vinovați de astfel de fapte nu este suficientă o amendă, iar aceștia trebuie să fie trași la răspundere penală”, a subliniat ministrul mediului, apelor și pădurilor.

    În cadrul acestei întâlniri, ministrul afacerilor interne a atras atenția că aceste incendii au un impact mare asupra mediului.
    Aceste arderi necontrolate sunt extrem de periculoase și pot avea consecințe extrem de grave. S-au înregistrat foarte multe astfel de cazuri, din păcate, și unele cu final tragic, cu pierderi de vieți omenești. Ne referim la Argeș, la Buzău sau la Maramureș. Oameni care nu înțeleg cât de periculos este ceea ce fac”, a spus Lucian Bode.

    De asemenea, autoritățile au constatat că în perioada 1 ianuarie -14 martie 2022, numărul incendiilor a crescut de aproape patru ori față de perioada similară a anului trecut.

    Citește și Incendiul de la Tauț a pârjolit o suprafață mai mare decât în toate incendiile de vegetație cumulate anul trecut! Acum, pompierii sunt chemați din nou la Tauț, la un nou incendiu

    Incendiul baloților de paie din Pecica a fost lichidat după mai bine de patru zile de intervenție

    Biserică monument istoric, construită în anul 1724 la Vidra, arsă din temelii

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.