Încă un Consiliu Județean se „aerisește”! 500 de angajați vor fi concediați
Liberalul Romeo Dunca, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, vrea să concedieze aproximativ 500 de angajaţi pentru a face o economie de 600.000 de euro pe lună la bugetul judeţean. Decizia vine după ce Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor, a anunţat concedierea a 86 de angajaţi.
„Noua organigramă la care se lucrează de zor va aerisi instituţia şi va da şanse doar celor competenţi şi dornici de lucru să se afirme în folosul cetăţeanului căruia în sfârşit i-a venit rândul să fie respectat. Descoperim lucruri interesante şi abia aşteptăm să verificăm veridicitatea lor. De exemplu, se aude că muzicanţii angajaţi la CJ au avut fond de salarii, într-un singur an, 1.300.000 lei. E greu de crezut, dar vom vedea…”, a anunţat Romeo Dunca, citat de publicaţia locală Expers de Banat.
Muzicanţii despre care vorbeşte noul preşedinte sunt angajaţii Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, din subordinea Consiliului Judeţean, centru condus de Ioan Benga, care, potrivit presei locale, au avut o activitate care nu justifică o astfel de cheltuială din banul public.
Mai multe detalii pe adevărul


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)