sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încă o femeie de 43 de ani a fost depistată pozitiv, într-un centru de carantină din Arad. Bilanțul total ajunge la 123 de cazuri în toată țara, din care 9 vindecate

    de Andrei Fuliaș | 15 martie 2020, 10:38 AM | Coronavirus | Naţional | Știri Arad | Topic special

    0

    Sâmbătă seara, Ministerul Sănătății informa că numărul cazurilor de persoane infectate cu COVID-19 (coronavirus) a ajuns la 118, cu două cazuri noi, dintre care fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 43 de ani, venită din Italia și aflată în carantină la Arad, respectiv o femeie de 33 de ani, din Constanța, aceasta luând virusul după ce a intrat în contact cu cazul 67, adică cu senatorul Vergil Chițac.

    Femeia depistată pozitiv la Arad a fost transportată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, așa cum au fost transportate toate cazurile depistate până acum pe raza județului nostru.

    Ulterior, tot aseară, au mai fost descoperite încă cinci cazuri, bilanțul ajungând la 123 de persoane infectate.

    Este vorba despre o femeie de 25 de ani, din Cluj-Napoca, întoarsă din Berlin, un bărbat de 46 de ani, din Satu Mare, întors din Italia și aflat în carantină în Satu Mare, un bărbat de 37 de ani din București, întors din Norvegia și internat la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Capitală, o femeie de 58 de ani din București, asistent medical la Spitalul Gerota (aceasta a luat virusul după ce a intrat în contact cu cazul nr. 30), respectiv un bărbat de 24 de ani din București, inginer horticol la Administrația Domeniului Public sector 4 (acesta intrând în contact cu cazul nr. 16).

    Totodată, se pare că din totalul de 123 de persoane infectate, un număr de 9 s-ar fi vindecat deja. Toți cei nouă pacienți care au fost declarați vindecați, au fost externați.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.