Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin tragere la sorți cele patru completuri de judecată: 2 în materie penală și 2 în altele





Înalta Curte de Casație şi Justiție, mai precis Colegiul de Conducere, a stabilit, prin Hotărârea nr. 155 din 27.11.2023, modificată prin Hotărârea nr. 1 din 3 ianuarie 2024, funcționarea în cadrul instanței supreme, în cursul anului 2024, a două completuri de cinci judecători în materie penală și a două completuri de cinci judecători în alte materii decât cea penală.
Totodată, în ceea ce privește completurile de cinci judecători organizate în alte materii decât cea penală, s-a stabilit numărul judecătorilor din cadrul fiecărei secții care vor intra în compunerea acestora.
În temeiul prevederilor art.36 alin. (4) şi (7) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară și art.45 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație şi Justiție, republicat, și în conformitate cu prevederile hotărârii de colegiu de mai sus, la data de 03.01.2024, la sediul Înaltei Curți de Casație şi Justiție s-a procedat la tragerea la sorţi a componenței completurilor de 5 judecători, precum şi a listelor de permanentă aferente, rezultatele tragerii la sorţi fiind aprobate prin Hotărârea nr. 2 din 03 ianuarie 2024 a Colegiului de Conducere, după cum urmează:
Completul civil 1 de la Înalta Curte de Casație și Justiție – 2024
MARCHIDAN ANDREEA Secţia contencios administrativi și fiscal
CRISTEA BOGDAN Secţia contencios administrativ și fiscal
DASCĂLU LAVINIA Secţia I civilă
NECHITA MARICEL Secţia I civilă
DUMINECĂ VIRGINIA Secţia a II-a civilă
Completul civil 2 – 2024
MIHAI ZAMFIR LUCIAN CĂTĂLIN Secţia contencios administrativ și fiscal
SEVERIN DANIEL Secţia contencios administrativ și fiscal
HORTOLOMEI MARIANA Secţia I civilă
SANDU-NECULA CARMEN Secţia a II-a civilă
NASZ CSABA BELA Secţia II-a civilă
Completul penal 1 – 2024
BOGDAN IOANA Secţia penală
ELENA BARBU Secţia penală
EPURE CONSTANTIN Secţia penală
LEFTERACHE VALERIA LAVINIA Secţia penală
ROG LUCIA TATIANA
Secţia penală
Completul penal 2 – 2024
ENESCU DAN ANDREI Secţia penală
CÎRNARU SIMONA ELENA Secţia penală
ISPAS ADRIANA Secţia penală
MARCU ELENI-CRISTINA Secţia penală
CHITIDEAN VALENTIN Secţia penală
Completul penal 1 – 2024
Lista de permanenţă
ROTARU CRISTINA Secţia penală
ȘELEA MUGUREL Secţia penală
COSMA RODICA Secţia penală
POPA RODICA AIDA Secţia penală
SAVONEA LIA Secţia penală
ALEXANDRESCU ANCA MĂDĂLINA Secţia penală
BURNEL OANA Secţia penală
VOICA VALERICA Secția penală
DRAGOMIR ILIE IULIAN Secția penală
Completul penal 2 – 2024
Lista de permanenţă
COBZARIU MARICELA Secţia penală
CRIȘTIU-NINU LUMINIȚA Secţia penală
NICOLESCU ALIN Secţia penală
UDROIU MIHAIL Secţia penală
IANCU ANA-HERMINA Secţia penală
ȘERBAN LEONTINA Secţia penală
VASILE FRANCISCA MARIA Secţia penală
RUS ANDREI CLAUDIU Secţia penală
Completul civil 1 – 2024
Lista de permanenţă
BĂLDEAN DENISA LIVIA Secţia I civilă
TIRICĂ ILEANA RUXANDRA Secţia I civilă
NESTOR BEATRICE IOANA Secţia I civilă
NICOLAE ADINA GEORGETA Secţia I civilă
BOLDEA IRINA ALEXANDRA Secţia I civilă
CRISTESCU SIMONA LALA Secţia I civilă
TRUȚESCU CRISTINA Secţia I civilă
FLOREA BURGAZLI DIANA Secţia I civilă
MÂNĂREAN MIHAELA Secția I civilă
DRĂGHICI DANIEL Secția I civilă
ISAILĂ MĂRIOARA Secția a II-a civilă
TEAU CARMEN TRĂNICA Secția a II-a civilă
LUCACIUC ȘTEFAN Secția a II-a civilă
VRABIE VALENTINA Secția a II-a civilă
NIȚU PETRONELA Secția a II-a civilă
FLORESCU GEORGE BOGDAN Secția a II-a civilă
CONDOIU MINODORA Secția a II-a civilă
BUDĂ MARIAN Secția a II-a civilă
MANOLE DIANA Secția a II-a civilă
VLADU CREVON MĂDĂLINA ELENA Secția contencios administrativ și fiscal
FARMATHY GHEZA ATTILA Secția contencios administrativ și fiscal
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)