În urma incendiului de la Bamboo, IGSU vine cu precizări pentru a opri valul de supoziții și de a informa corect publicul!
Într-o postare făcută pe facebook, cei de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență încearcă să reducă valul de supoziții lansate în urma incendiului de la Bamboo:
„Ca urmare a apariției în spațiul public, după evenimetul de la Clubul Bamboo, a unor articole cu referire la cadrul legal privind apărarea împotriva incendiilor și obligațiile ce revin atât autorităților, cât și beneficiarilor/investitorilor/ administratorilor unor clădiri sau altor factori implicați în asigurarea calității în construcții (proiectanți, executanți și responsabilii cu calitatea lucrărilor de construcții), facem următoarele precizări:
– obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu certifică, la momentul obţinerii, îndeplinirea unui nivel de siguranţă, prin asigurarea unor condiţii tehnice impuse prin reglementări;
– obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu elimină total posibilitatea iniţierii şi propagării unui incendiu. Un astfel de eveniment se poate iniția din diverse cauze şi în împrejurări care ţin de particularităţile exploatării unui spaţiu sau a unei construcţii. Astfel, în exploatarea construcţiei din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor, astfel de evenimente pot fi cauzate sau favorizate de situaţii care ţin de acţiuni premeditate, de crearea unor stări de pericol de moment în exploatarea construcţiilor, de neglijenţa sau exploatarea necorespunzătoare a unor instalaţii, de intervenţii neautorizate asupra unor elemente ale construcţiilor sau asupta instalaţiilor care le dotează;
– pe de altă parte, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu nu poate fi asociată cu existenţa elementelor de pericol, cât timp măsurile de securitate la incendiu au fost implementate şi, totodată, sunt respectate.
Apelul pe care instituţia noastră îl face este de a nu emite supoziţii şi a indica vinovăţii până când anchetele iniţiate nu vor fi încheiate şi nu vor ajunge la nişte concluzii.”
sursa: facebook
Foto: Arhivă ISU Bucuresti-Ilfov
Comentariile portalului
Pentru domnul Ionut_"Prezumtia de nevinovatie" functioneaza intr-o tara in care functioneaza justitia. Din pacate in Romania justitia este compromisa, zilnic vedem injustie prin protejarea infractorilor .
Din imaginile pe care le folositi in articol nu rezulta ca preotii ar participa la o adunare politica alaturi de politicieni .
Bravo domnul Lajos sunteti singurul care dati la temelie mafiei lui Falca!!