Simona Halep a declarat, sâmbătă, după victoria reuşită în faţa Iuliei Putinţeva, în turul al treilea al Australian Open, că este foarte fericită că a acces în a doua săptămână a competiţiei.„Anul trecut a fost extraordinar câştigând Wimbledonul, dar aici este un tenis diferit, pot spune, aşa că sunt pregătită, am fost pregătită de când am venit aici, mă bucur de fiecare meci pe care-l joc, dau totul pentru a câştiga şi sunt foarte, foarte fericită că sunt în a doua săptămână a competiţiei. Nu mă concentrez pe alte jucătoare, ci doar pe mine însămi. Ştiu că la acest nivel este foarte greu fiecare meci, aşa că trebuie să fii sută la sută concentrat pe ceea ce ai de făcut pe teren. Nu contează cine pierde, cine câştigă, trebuie doar să-mi fac treaba când intru pe teren. În trecut eram obsedată de tenis, acum nu mai sunt aşa, deoarece am învăţat că trebuie să mă relaxez un pic în zilele libere, să mă gândesc la altceva. Viaţa este drăguţă, viaţa este frumoasă, trebuie să te bucuri de ea cât mai mult posibil, apoi când avem de jucat un meci trebuie să ne resetăm şi să fim sută la sută pe teren”, a declarat Halep, la intervul de pe teren.
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 38 WTA, calificându-se pentru a cincea oară în optimile de finală ale Australian Open. În clasamentul WTA Live, Simona Halep ocpuă acum locul doi, detronând-o pe Pliskova care a pierdut în turul trei.
Halep va evolua în faza următoare cu belgianca Elise Mertens, locul 17 WTA, sau cu americanca Catherine „CiCi” Bellis, locul 600 WTA, dar fostă numărul 35 mondial, în 2017.
Comentariile portalului
Sunt suficiente câteva cuie bătute în trunchiul copacului in diferite locuri pentru cei care vor să oprească drujbisti să-și facă treabă. Vreau sa vad ce Dorel (...)
Ati achizitionat acele aparate de 150.000 RON - oare le si folositi? Sau din prea multa competenta, va dati cu parerea asupra unor arbori de 150 de ani? Ne vedem diseara la (...)
nu a fost gol dar au semnalizat iar eronat off side arbitri de 2 lei