În timp ce poloul arădean strălucește prin absență, un jucător originar din Arad a fost desemnat „cel mai bun centru al anului 2022”





Federaţia Română de Polo i-a premiat, în weekend, pe cei mai buni jucători ai anului 2022 într-o festivitate organizată la bazinul din cadrul Complexului Sportiv Steaua din Capitală.
Printre cei care au fost recompensați cu premii s-a numărat și un sportiv lansat spre marea performanță de CS AMEFA Arad, Levente Vancsik primind titlul de „cel mai bun centru al anului 2022”.
Arădeanul a câștigat în primăvară un nou titlu de campion al țării și Cupa României, alături de Steaua București, din toamnă fiind component al echipei CSM Oradea.
Antrenorul anului 2022 a fost desemnat Aurelian Georgescu, câştigător al titlului naţional cu CSA Steaua. De altfel, titlul de „clubul anului 2022″ a revenit Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti.
Festivitatea a avaut loc după derbiul Steaua vs. CSM Oradea, încheiat la un gol diferență pentru „militari” (scor 8-7), Vancsik reușind un gol. Cele două se vor mai întâlni de două ori în acest an, în optimile de finală ale LEN Cup, pe 30 noiembrie la Bucureşti şi două săptâmâni mai târziu pe Crișul Repede.
Reamintim că echipa de tradiție CS AMEFA Arad nu participă nici în această ediție a Superligii de polo, fiind la al doilea „pas” consecutiv.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)