joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    În 2022, polițiștii locali au identificat peste 6.000 de persoane care locuiesc în Arad fără forme legale

    de Special Arad | 29 decembrie 2022, 11:44 AM | Știri Arad

    0

    În anul 2022, polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au identificat 6.364 de persoane care locuiesc în municipiul Arad fără actualizarea în actul de identitate a domiciliului ori reședinței. Persoanele au fost descoperite în urma verificării cărților de imobil a 1.250 de asociații de proprietari.

    Jumătate din numărul persoanelor care locuiesc pe raza municipiului fără forme legale, identificate în cadrul acțiunilor de verificare desfășurate permanent pe tot parcursul anului 2022, au domiciliul în actul de identitate în afara municipiului Arad, cea mai mare parte fiind identificată în cartierul Aurel Vlaicu, respectiv Micălaca (cartiere în care se află sedii universitare), urmate de Alfa, Confecții, Aradul Nou, Centru și Grădiște.

    Conform Ordonanței de Urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, în situația mutării în imobil, locatarii au obligația de a solicita Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor actualizarea domiciliului/reședinței în actul de identitate, atât în situația în care locuiesc în imobil în calitate de proprietari cât și în cazul în care au dobândit dreptul de a folosi imobilul în urma încheierii unui contract de închiriere cu proprietarul.

    În vederea clarificării aspectelor referitoare la normele privind domiciliul/reședința, comunicate polițiștilor locali de către locatarii condominiilor, precizăm că cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe în mod liber domiciliul ori reședința, dar nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință. În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele (acolo unde locuiesc în fapt, nu aleatoriu), ținând seama de următoarele aspecte:

    – domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală;

    – reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu.

    De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate numai persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic, respectiv persoanele internate într-o unitate sanitară/medicală.

    Proprietarul care găzduiește o persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul. Totodată, potrivit Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor,  proprietarii din condominii au obligația să notifice președintelui, în termen de 10 zile, orice schimbare intervenită cu privire la numărul membrilor familiei prin deces, căsătorii sau nașteri, persoanele luate în spațiu, precum și locatarii/comodatarii ca urmare a închirierii sau a împrumutării locuinței.

    Persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuință în termen de 15 zile de la mutare, iar pentru a evita situații confuze ulterioare, prezintă același grad de importanță solicitarea înscrierii datei plecării din imobil.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.