Iluminatul arhitectural din municipiul Arad va fi stins pentru a economisi energie





Primăria Municipiului Arad informează că începând de luni, 3 octombrie 2022, iluminatul arhitectural din municipiu va fi întrerupt începând cu ora 23.00. Primăria Arad a luat această măsură din dorința de a economisi energie electrică și implicit de a diminua costurile cu iluminatul ambiental al clădirilor și cel din zona mediană a Bulevardului Revoluției. Singurele obiective care vor rămâne iluminate sunt podurile și pasarela peste râul Mureș. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț crede că această măsură nu-i va afecta pe cetățeni, întrucât după ora 23.00, prezența acestora în locurile publice este restrânsă.
„După modelul altor municipii din țară, dar și a altor orașe din Europa, am luat decizia de a opri iluminatul arhitectural din municipiu, pentru a reduce costurile pe care-l implică acesta. Este adevărat că iluminatul ambiental aducea un plus de frumusețe clădirilor din zona centrală după lăsarea întunericului, dar trebuie să fim atenți cu modul în care gestionăm fondurile de care dispunem.”, este de părere edilul Călin Bibarț.
Comentariile portalului
Daca antrenorul echipei(nu spun care) ar avea curajul sa revina in Arad,ar trebui intampinat cu oua clocite si cu rosii rascoapte(greu de gasit acum,de altfel ca (...)
Rețeta cristică. Din păcate farmaciile nu mai onorează cam demult așa ceva.
În ce cupă europeană va juca FCC Arad ?