Ilie Năstase, lăsat fără permis după ce a condus sub influența alcoolului
Ilie Năstase a rămas fără permis pentru 90 de zile, după ce a fost prins din nou la volan sub influența băuturilor alcoolice, au declarat pentru G4Media surse juridice.
Fostul tenismen avea o alcoolemie relativ redusă, dar polițiștii l-au lăsat fără dreptul de a conduce în următoarele trei luni pentru că acesta nu este la prima abatere de acest gen. Conform legii, se deschide dosar penal de la alcoolemie 0,80.
„La data 18 noiembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o strada din sectorul 1 din Municipiul București.
Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.”
După toate acestea, se pare că fostul mare tenismen a sunat chiar el la 112 pentru a afla cine l-a „turnat”. Apelul nu a fost unul cu succes, acesta neaflând nimic de la operatorul 112.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)