Ilie Cheșa: „Guvernul României sprijină proiectul nostru privind producerea de energie termică și electrică din deșeuri“
Comunicat. Guvernul României a publicat în Monitorul Oficial, Hotărârea pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor destinate promovării producției de energie din surse regenerabile mai puțin exploatate, respectiv biomasă, biogaz, energie geotermală și a Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în cogenerare de înaltă eficiență. Un astfel de proiect a fost promovat recent de viceprimarul municipiului Arad, Ilie Cheșa, alături de consilierii locali Csilla Aur și Cosmin Buruc, fiind alocate fonduri în acest sens în bugetul local pe anul 2022.
„Guvernul României sprijină proiecte de genul celui demarat împreună cu cei doi colegi din Consiliul Municipal, Csilla Aur și Cosmin Buruc, privind construcția unei centrale care va produce energie din deșeuri în municipiul Arad, la costuri atât de scăzute, încât arădenii vor plăti cel mai mic preț la gigacalorie din țară. Mulți probabil au luat în derâdere acest proiect, considerând că e unul fantezist, că nu va putea fi implementat, dar iată că lucrurile nu stau deloc așa. Ba mai mult, chiar Guvernul României sprijină financiar astfel de proiecte, pentru creșterea puterii instalate de producere a energiei electrice și termice din surse regenerabile mai puțin exploatate și reducerea emisiilor de carbon în atmosferă generate de sectorul energetic prin înlocuirea unei părți din cantitatea de combustibili fosili consumați în fiecare an — cărbune, gaz natural.
Proiectul nostru se încadrează perfect în prioritățile Guvernului în acest domeniu. Noi am lucrat împreună cu specialiști în domeniu, astfel încât să identificăm zonele pe care se vor acorda fonduri europene, mai ales prin PNRR. Energia din surse regenerabile este unul dintre domeniile finanțate din fonduri europene, în următorii ani.
Proiectul nostru vizează un nou CET în Arad, o centrală pentru gestionarea deșeurilor solide și producerea de electricitate care va fi construită lângă instalațiile CET Arad, fără a genera riscuri de mediu sau de sănătate locuitorilor. Cele aproximativ 220 tone de deșeuri solide colectate zilnic în Municipiul Arad pot fi transformate în energie termică și energie electrică, producând mai mult decât produce actuala centrală“, declară viceprimarul Ilie Cheșa.
Comentariile portalului
Jucaria d lui Seculici de fiecare an.Total inofensiva si neconcludenta !
Dolga sa cada pt o mica bataie ?Interesant.......
Din toate firmele prezente la acest eveniment doar doua trei au facut bani CINSTITI FĂRĂ FURT !!!! De Ex .COTTA…. RESPECT MARIUS TUCUDEAN !!! Respect COSMA!!