O întâmplare mi-a dezvăluit această ecuație. În 17 mai 1989, Doamna mea, directoarea fabricii de încălțăminte „Libertatea” din Arad, se afla la Moscova în scopul realizării unor aranjamente comerciale. A fost însoțită tot timpul și pretutindeni de doi tineri economiști gorbacioviști, cu care vorbea în engleză. Desigur, a fost nevoită să facă o vizită la Ambasada României. Cine a întâmpinat-o? Ion Iliescu! Printre altele, a întrebat-o:

„Dar domnul Medeleanu ce mai face? Ce mai gândește?” (Ciudată întrebare, nu-i așa?).

La întoarcere, tinerii gorbacioviști au întrebat-o:

„Doamna Medeleanu, îl cunoașteți pe Ivan Ilici?”.

Doamna mea: „Nu!”.

„Cum, dar ați stat de vorbă cu el?!”.

„Aaaaa, tovarășul Iliescu? Sigur că-l cunosc, dar voi?”.

Au râs: „Cum să nu-l cunoaștem? De doi ani, e mai mult la noi, decât la voi! El nu e cel mai bun prieten al lui Mișa (Mihail Gorbaciov, n.red.), ci este colaboratorul său intim. Perestroika? Împreună au conceput-o și în curând o să v-o facă și vouă!”.

Era luna mai, 1989.

sursa foto: www.activenews.ro

De fapt, ce a fost „Perestroika”? Gorbaciov a fost considerat (și în România) un reformator care a dorit să introducă în URSS democrația de tip occidental și piața liberă. Așa a crezut lumea… Ce a constituit de fapt demersul lui Gorbaciov ne lămurește o persoană avizată, Vladimir Bukovsky, scriitor și o personalitate marcantă a dizidenței din URSS. Expulzat, s-a stabilit în Anglia, ca profesor la Cambridge. Era biolog. După 14 ani de exil, la intervenția Guvernului britanic și a celui francez, i s-a permis un scurt sejur în țara sa. La întoarcere și-a făcut publice concluziile: „Gorbaciov s-a hotărât să «liberalizeze» (ghilimelele sunt ale lui V.B., n.red.) regimul pe care-l conduce doar spre a-l salva și o dată cu acest regim să salveze puterea și elita comunistă”. Este clar? Credem că Iliescu și acoliții săi au vrut altceva? „Dar ce am fi așteptat de la Gorbaciov?” – continuă Bukovsky – „să inventeze o versiune productivă a socialismului? Să desființeze baza puterii pe care o deținea?”.

Pun o întrebare dură: De ce la noi, în România, Iliescu „nu a mers până la capăt”? De ce s-a mulțumit cu o formulă de compromis? Răspunsul meu va enerva pe denigratori: fiindcă la noi a fost o Revoluție în deplinul sens al cuvântului. Presiunea maselor din capitală și din principalele orașe a fost nu numai formidabilă, dar, ceea ce i-a paralizat pe nomenclaturiști, a fost voința lucidă a românilor de a lichida comunismul „din temelii”. Dur, nu? Ce au dorit nomenclaturiștii? Doar un comunism „fără Ceaușescu” . Atât. Și puterea să rămână în mâinile lor. Dar în 22 decembrie, masele în fața sediului unde se aflau „la sfat” nomenclaturiștii, în frunte cu Iliescu, miile de români nu strigau nici „vrem salarii”, nici „moarte lui Ceaușescu”, ci „Jos Comunismul!”.

Ce și-au zis nomenclaturiștii? „Bine, bine, vreți democrație? Vreți capitalism? Lăsați-ne că îl facem noi!”. Da, chiar dacă n-au spus aceste cuvinte, asta au făcut și asta vor face. Până când?

Ca și strămoșii noștri romani, așteptăm o „dies irae”, adică „o zi a mâniei” care să ne mântuiască.