vineri, 13 septembrie, 2024

Special Arad Logo

    Haos în Santorini. 10.000 de pasageri ai unor vase de croazieră au „invadat” insula

    de - | 29 iulie 2024, 7:58 PM | Internaţional

    0

    (foto: greece-is.com)

    Fermecătoarea insulă elenă Santorini s-a transformat miercuri într-un adevărat coșmar, după ce a fost luată cu asalt de 11.000 de pasageri ai unor vase de croazieră, conform Quartz.

    Insula elenă, care numără 15.500 de locuitori, este un punct de atracție pentru înfloritoarea industrie a navelor de croazieră din Marea Mediterană. Santorini poate găzdui în același timp, tehnic vorbind, șapte astfel de nave, conform Express. Însă, atunci când toate sosesc în același timp, acest lucru devine o problemă, îndeosebi pentru locuitori.

    Potrivit Kathimerini, Panagiotis Kavallaris, liderul comunității Thira din Santorini, le recomanda locuitorilor, într-o postare pe rețelele de socializare, să reducă deplasările din pricina creșterii spectaculoase a numărului de turiști. Postarea cu pricina, care a fost ștearsă, a stârnit numeroase reacții și critici, unii sugerând că locuitorii sunt limitați în interesul turismului.

    În cursul zilei de marți, a fost organizată o întrunire la care au luat parte oficiali de rang înalt din diverse ministere, edilul din Thira (Santorini), guvernatorul regiunii Egeea de Sud și parlamentari din Ciclade. În timpul ședinței au fost discutate probleme urgente, inclusiv necesitatea de a limita numărul de croaziere care ajung pe insulă.

    Edilul din Santorini, Nikos Zorzos, a spus pentru Kathimerini că numărul pasagerilor de pe vasele de croazieră care vin pe insulă nu ar trebui să treacă de 8.000 pe zi. „Începând din 2025, vom reintroduce acest prag pentru a păstra insula ca destinație unică”, a declarat Zorzos.

    Acesta a precizat că în acest an nu s-a putut stabili o limită a sosirilor navelor de croazieră din pricina programării în avans a acestor vizite.

    sursa: Adevărul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.