joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Hansel și Gretel”, duminică, la Marionete

    de Special Arad | 25 mai 2021, 1:11 PM | Cultură

    0

    În fiecare duminică dimineață, iubitorii de povești sunt poftiți în sala Trupei Marionete, să își ia porția de magie. Excepție nu face nici duminica viitoare, 30 mai, ora 11:00, când cei mici , dar și cei mari, vor fi așteptați la o super aventură, într-un super spectacol: „Hansel și Gretel”, în regia Franciscăi Simionescu.

    „«Hansel și Gretel» este un spectacol montat în stil clasic, cu marionete la fire scurte, care urmărește fidel povestea Fraților Grimm. Partiturile muzicale cântate și coloana sonoră sunt adaptate după opera lui Engelbert  Humperdinck. Caracterele bine definite ale personajelor, interpretarea și mânuirea de excepție, cât și atmosfera de basm, reușesc să-i bucure deopotrivă, pe micii și pe marii spectatori”, spun creatorii spectacolului.

    Povestea magică a Fraților Grimm este un bun prilej de reîntâlnire cu actorii Adina Doba, Izabela Cotescu, Lăcrimioara Szlanko, Cristian Bordaș și Mircea Moș. Scenografia montării arădene este semnată de Zoe Eisele Szucs.

    Biletele, având prețul de 20 lei (pentru adulți), 10 lei (pentru pensionari și studenți) și 5 lei (pentru preșcolari și elevi) se achiziționează, în limita locurilor disponibile, online de pe platforma www.eventim.ro sau prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la caseria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10:00 – 14:00, duminică până cel târziu la ora 10:30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, duminică, în intervalul 9:30 – 10:55.

    Spectatorii sunt rugați să respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile sanitare recomandate de organizatorul spectacolului, pentru limitarea răspândirii COVID-19.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.