joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Hălmăgel și Șiștarovăț se retrag din Asociația de Transport Public Arad

    de Raluca Medeleanu | 19 august 2021, 8:00 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    1

    Două comune au decis să părăsească Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport Public Arad, asociație care gestionează transportul în comun din județul Arad. Primarul Călin Bibarț a fost împuternicit astfel de consilierii locali municipali pentru a participa la adunarea generală în care se va stabili noul statul al asociației.

    Decizia celor două comune a fost luată în prealabil în cadrul ședințelor de Consiliu Local a celor două comune, mai exact în 28 mai la Hălmăgel, respectiv 29 iunie la Șiștarovăț, iar mandatarea primarului Bibarț pentru a își exprima acordul în adunarea generală a fost aprobată în ședința de Consiliu Local Municipal din 18 august. Întrebată fiind dacă a cunoaște motivul Consiliilor Locale Hălmăgel și Șiștarovăț de a părăsi ADI, secretarul general al Municipiului, Lilioara Stepănescu, a spus că cele două UAT-uri nu au transmis niciun motiv, însă a speculat că probabil nu le-a mai fost rentabilă oferta și costurile transportului în comun din zonă. Stepănescu ne-a spus că va solicita informații oficiale în acest sens.

    „Se aprobă diminuarea patrimoniului Asociației cu suma de 400 lei, reprezentând contribuția Comunei Hălmăgel – 200 lei și contribuția Comunei Șiștarovăț – 200 lei, care se retrag din asociație, astfel încât patrimoniul asociației va fi în valoare de 11.000 lei. Se aprobă modificarea componenței Adunării Generale a Asociaților prin radierea reprezentantului Comunei Hălmăgel – Banci Mihaela și reprezentantului Comunei Șiștarovăț – Jurjescu Dorel-Marinel și numirea noilor reprezentanți ai Comunei Gurahonț – Blaj Daniel și ai Comunei Zăbrani – Codrean Dănuț”, se arată în proiectul de hotărâre votat miercuri de consilieri.

    Pe de altă parte, ADI Transport Public Arad a solicitat și numirea noilor reprezentanți ai Consiliului Local al Comunei Gurahonț – Blaj Daniel și a Consiliului Local al Comunei Zăbrani – Codrean Dănuț,

    La ora actuală, ADI Transport public are următorii asociați: Consiliul Județean Arad (reprezentat de președintele Iustin Cionca), Municipiul Arad, prin Consiliul Local al Municipiului Arad (reprezentat de primarul Călin Bibarț), Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Pecica, Sântana, Sebiș, Apateu, Archiș, Bata, Bârsa, Bârzava, Beliu, Birchiș, Bocsig, Brazii, Buteni, Cărand, Chișindia, Craiva, Dieci, Fântânele, Fenlac, Frumușeni, Ghioroc, Gurahonț, Hălmăgel, Hășmaș, Ignești, Livada, Macea, Micșa, Moneasa, Olari, Păuliș, Peregu Mare, Petriș, Pleșcuța, Săvârșin, Secusigiu, Seleuș, Sintea Mare, Șagu, Sepreuș, Șicula, Șimand, Șiștarovăț, Șofronea, Târnova, Vinga, Vladimirescu, Zăbrani, Zădăreni, Zărand, Zimandu Nou, în total așadar 57 de UAT-uri.

    Asociația are sediul pe B-dul Revoluției, nr. 50, îl are ca președinte executiv pe Ovidiu Ilie și are patrimoniul de 11.000 lei, constituit din contribuţia de 200 lei în numerar şi/sau în natură a fiecărei asociat. Prin intermediul ADI se gestionează toate cursele publice de autobuz și de tramvai de pe raza județului Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.