Hagi jr. a ratat transferul la Barcelona! FIFA a interzis tranzacția deși Gică Hagi era de acord
Ianis Hagi a fost principala atracţie a meciurilor din preliminariile pentru Euro 2015 la juniori U17, disputate în Andorra, scrie gsp.ro.
Fiul „Regelui”, în vârstă de 16 ani, a atras atenţia jurnaliştilor catalani de la Mundo Deportivo, care l-au lăudat pentru calităţile sale. „Loveşte bine cu ambele picioare şi parcă are aceeaşi viziune cu Gică. N-are însă dezvoltată încă personalitatea pe care o avea tatăl său”, scriu aceştia.
Ianis a fost urmărit în Andorra de scouterii marilor cluburi din Europa.
Mundo Deportivo scrie că Barcelona şi-ar fi dorit să-l aducă la academia sa, La Masia, Gică Hagi fiind de acord cu transferul. FIFA a blocat însă mutarea, catalanii find opriţi de la achiziţii în următoarele două perioade de transferuri.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)