miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint: „Poli Iași este o echipă imprevizibilă! Îmi doresc prima mea victorie ca antrenor în Liga 1”

    de Lucian Dănilă | 13 septembrie 2020, 10:32 AM | Sport

    0

    Antrenorul formației UTA a fost aproape să obțină prima sa victorie în calitate de antrenor al unei formații de Liga 1. Fotbaliștii arădeni au condus aproape 70 de minute din meciul de la Pitești, dar au fost egalați în urma unei mari greșeli defensive.

    „Fotbalul te cam pedepsește în momentul în care nu reușești să marchezi și, din păcate nu am reușit să câștigăm la Pitești. Așa cum am mai spus, glumind un pic, suntem neînvinși, dar suntem la retrogradare în momentul ăsta. Trebuie să luăm în considerare lucrurile pozitive, îi felicit pe băieți, au interpretat foarte bine strategia pe care am gândit-o la jocul de la Pitești. Dovadă stau cele 4-5 ocazii foarte, foarte mari”, spune Balint.

    Acum, gândul antrenorul se îndreaptă spre următorul joc, cel cu Poli Iași. Balint a urmărit aseară meciul pe care echipa lui Pancu l-a pierdut pe teren propriu cu 1-4 în fața celor de la Gaz Metan.

    „Am văzut meciul dar Poli Iași rămâne o echipă imprevizibilă. Am văzut și meciul lor de la Botoșani care până spre final a fost unul foarte echilibrat. Poli Iași a căzut după încasarea celui de-al doilea gol la Botoșani. Așa și cu Gaz Metan, a început bine după care a făcut câteva goluri cadou, mai ales la cel al lui Roberto Romeo sau la autogolul lui Bușu. Ultimul gol a fost o execuție de excepție a lui Deaconu. Dar ca joc, Poli Iași a avut momente bune și rămân la părerea că este o echipă imprevizibilă care atâta timp cât are rezultatul de partea sa sau este egal, joacă foarte bine. Și cu Gaz Metan a avut o ocazie imensă la scorul de 1-2, după care la 1-3 jocul s-a rupt așa cum s-a întâmplat la Botoșani când scorul a devenit 2-0”, a continuat Gyuszi Balint.

    „Ne dorim victoria cu Poli Iași, pentru mine personal ar fi prima victorie ca antrenor în Liga 1. Pentru asta muncim zilnic. Sunt convins că băieții vor înțelege unde s-a greșit în meciul cu FC Argeș, vom face analizele de rigoare și sper ca la finalul săptămânii viitoare să bifăm și prima victorie”, a declarat antrenorul echipei UTA.

    Meciul dintre UTA și Poli Iași contând pentru etapa a 4-a a Ligii 1 se va disputa peste o săptămână, duminică, 20 septembrie, de la ora 18.45, pe noul stadion „Francisc Neuman”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.