vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint: „Nu contează punctele, nici clasamentul. Contează gustul victoriei de care ne e dor”

    de Lucian Dănilă | 9 decembrie 2021, 8:13 PM | Sport

    1

    Antrenorul echipei UTA, Gyuszi Balint, vrea să-și șteargă din memorie clipele trăite în timpul meciului pierdut de echipa sa pe terenul celor de la FCSB după două decizii eronate de arbitraj. El este ancorat deja la meciul pe care UTA trebuie să-l câștige sâmbătă în fața celor de la FC Botoșani, un meci despre care Balint spune că trebuie neapărat câștigat făcând însă abstracție de puncte și de clasament.

    „În acest moment nu ne mai uităm în clasament, nu mai calculăm puncte. Sigurul lucru care contează este să simțim din nou gustul victoriei. Ne dorim acest lucru atât pentru noi cât și pentru suporteri. Știm că și lor le este dor de acest sentiment și merită să simtă această satisfacție“, spune tehnicianul.

    UTA și FC Botoșani sunt două echipe care au câștigat duelul posesiei în majoritatea meciurilor disputate în acest sezon. Se știe faptul că echipa lui Croitoru este una cu profil ofensiv și tocmai de aceea va fi foarte interesant cine va avea inițiativa la jocul din finalul acestei săptămâni. Balint crede că nu e relevant cine va avea mai mult posesia mingii.

    „Eu cred că o să conteze prea puțin cine va avea mai mult posesia, pentru că mă gândesc la trei dintre meciurile pe care le-am pierdut pe propriu stadion, CFR Cluj, Chindia și FC Argeș. Ne-am dominat categoric adversarii la aceste cifre, dar rezultatul nu este decis de posesie. Sunt momente în care nu înțeleg această obsesie pentru posesie, ne gândim la un Guardiola de la Manchester City, știm filozofia lui de joc, de a avea mingea, dar sunt alte echipe, inclusiv Chelsea, câștigătoarea Champions League de anul trecut, care nu a avut foarte mult mingea și tot s-a impus în cea mai tare competiție din Europa.

    Într-adevăr, este important să putem să împingem liniile de construcție, să creăm acțiuni de atac finalizate, dar foarte importante vor fi și fazele fixe. Cred că va fi un meci echilibrat și atunci fiecare detaliu contează. Va fi un meci cu mare încărcătură psihologică și trebuie să fim foarte puternici pentru a îndrepta spre noi aceste detalii. Le-am transmis și băieților, pentru mine nu contează punctele, poziția în clasament, cât victoria și gustul acesteia. Vreau să simțim acel sentiment pe care ți-l dau victoriile. Suntem cu toții motivați să obținem acest deziderat, să bifăm, după o perioadă destul de lungă, o nouă victorie, o victorie pe care cred că o merităm”, a spus antrenorul echipei UTA.

    UTA nu are nicio problemă de lot înaintea partidei cu FC Botoșani, meci care se dispută sâmbătă cu începere de la ora 15.00 și va fi televizat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Trebe uitat dar iti lasa un gust amar si iti trece pofta cand vezi asa ceva….si in campionatul trecut tot un albitru a castigat meciul ptr FCSB cu UTA iar la aia o groaza de meciuri au fost asa castigate….pana cand suporta echipele marlaniile fcsb si mai este si alta echipa

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.