Gyuszi Balint, infectat cu COVID-19! Antrenorul echipei UTA așteaptă rezultatele testului PCR

A fost prima conferință de presă de la care a lipsit Gyuszi Balint după ce a semnat contractul de antrenor al echipei UTA. Anunțul a fost făcut imediat: „Este infectat cu COVID-19”.
L-am contactat telefonic pe antrenorul Bătrânei Doamne și ne-a spus că se simte bine. „Aseară am simțit frisoane. M-am dus de dimineață la stadion tocmai pentru a face acel test rapid. L-am făcut pe primul și a ieșit pozitiv, apoi am mai făcut unul și a fost negativ. Din nou am repetat, am mai făcut două și au ieșit ambele pozitive. Apoi m-am dus să fac și acel test PCR și acum aștept rezultatul care vine deseară”, spune antrenorul formației arădene.
După testele făcute de Balint, tot lotul de jucători a fost supus testelor rapide. Cristian Bustea a fost și el pozitiv și a plecat apoi să facă și un test PCR iar acum așteaptă și el rezultatul.
Gyuszi Balint va lipsi la meciul de mâine cu Universitatea Cluj din Cupa României, dar cel mai probabil va lipsi de pe bancă și la meciul de sâmbătă de la Ploiești, cu Chindia, și la cel de pe teren propriu cu FC Botoșani.
Comentariile portalului
Și așa, de curiozitate pt noi muritorii de rând, cam care ar fi valoarea medie lunară a acestor salarii și drepturi restante (cu toate sporurile și beneficiile cumulate!!!)...? 🤔 (...)
Oare pe durata protestului,participantii au dreptul la plata salariului ? Cum se va face diferentierea intre cei care asigura asistarea sedintelor in cauzele ce se judeca,si ceilalti,care protesteaza ? (...)
Un demers pentru abolirea cenzurii pe sportarad. La 34 de ani după Ceaușescu, mai este permisă, normala, cenzura?