joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint: „Am avut mereu încredere în această echipă. Vom ajunge să îi mulțumim și pe cei care au fost nemulțumiți”

    de Lucian Dănilă | 22 octombrie 2020, 3:02 PM | Sport

    0

    Antrenorul echipei UTA, Gyuszi Balint, a fost prezent în această după amiază la conferința de presă care precede meciul de sâmbătă de la ora 14 cu Chindia Târgoviște, meci care se va disputa pe arena „Francisc Neuman”.

    Chindia este un mai vechi adversar al echipei UTA, un adversar cu care s-a aflat într-o concurență directă vreme de două sezoane pentru un loc de baraj pentru promovarea în prima ligă. În cele șase meciuri disputate la Arad – cinci pe arena Motorul și unul la Șiria -, UTA a obținut patru victorii și două rezultate de egalitate, ambele de 2-2. Ultima victorie contra echipei din Târgoviște s-a înregistrat la Șiria, într-un meci disputat pe zăpadă, iar golul victoriei arădene a fost marcat tocmai de actualul jucător al Chindiei, Daniel Florea.

    „Jucăm cu Chindia la o oră la care, să nu uităm, la Liga 2 am avut rezultate bune și foarte bune în mijlocul zilei. Antrenamentele le facem în prima parte a zilei, dar noi tot timpul ne-am adaptat.

    Problemele noastre de lot sunt cele vechi, plus o nouă infectare în cadrul lotului. Mă bucur că nu sunt mai multe, dar cred că am luat cele mai bune decizii. Ne antrenăm fără să folosim vestiarele, fără să folosim autocarul, am anulat tot ceea ce însemna ședință și am redus cât se poate de mult interacțiune între persoane.

    A revenit Alex Ioniță, la fel și Micho Klapan. Cred că putem alinia un unsprezece competitiv sâmbătă cu Chindia și avem și opțiuni pe banca de rezerve. Erico da Silva a revenit la antrenamente. Nu este la capacitate maximă, dar ne putem baza și pe el sâmbătă”, spune Gyuszi Balint.

    Referitor la adversara de peste două zile, Gyuszi Balint a continuat: „Chindia este o echipă extrem de bine organizată, disciplinată, cu jucători muncitori care interpretează perfect partitura trasată de Emil Săndoi, un antrenor foarte experimentat. Au o apărare foarte bună, cu doar patru goluri primite în șapte meciuri, printre cele mai puține din Liga 1. În ultimele trei etape au obținut șapte puncte și nu au încasat niciun gol. Au câțiva jucători periculoși pe momentul de tranziție pozitivă, așa cum sunt Neguț, Yameogo, Florea sau Popa, jucători care au abilitatea de a specula greșelile adversarilor. Sper să fim lucizi, responsabili și să avem această capacitate de a pasa repede, de a dezvolta o construcție rapidă și bineînțeles de a fi foarte atenți la apărarea preventivă în momentul în care pierdem mingea”.

    Rezultatul, dar mai ales jocul arătat la Mediaș contra echipei Hermannstadt, au readus încrederea în vestiarul echipei UTA. Acest lucru este punctat și de antrenorul formației arădene care a continuat declarația: „Eu am avut încredere în această echipă încă de la început. Am spus mereu că este nevoie de timp. Au fost multe voci care în momentul în care nu ne-am exprimat la nivelul pretențiilor unora au început să arunce cu pietre. Eu am deschis umbrela și i-am ferit pe băieți. Părerea mea este că suntem în grafic. Creștem atât din punct de vedere al jocului cât și din punct de vedere al acestui spirit. Vor veni și rezultatele. Este nevoie de muncă și lumea trebuie să înțeleagă că avem probleme de ordin zilnic din cauza acestui virus. Chiar și așa noi am reușit să creștem. Ușor-ușor, băieții vin la un potențial apropiat de potențialul lor maxim. Vom ajunge să îi mulțumim și pe acei nemulțumiți. Să nu uităm că UTA este nou promovată, care nu a avut timp să se pregătească așa cum trebuia, dar astea sunt lucruri pe care le-am tot repetat”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.