Guvernul vrea să crească impozitul pe dividende la 10% și să elimine facilitățile din construcții





Guvernul are în vedere majorarea impozitului pe dividende de la 8% la 10%, potrivit Profit.ro, citat de HotNews.ro, deși Ministerul Finanțelor neagă informația. De asemenea, ia în calcul și eliminarea facilităților din domeniul construcțiilor.
Conform sursei citate, măsurile au fost deja introduse într-un document oficial redactat la nivelul Guvernului care prevede:
– Eliminarea stimulentelor fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcţiilor;
– Creşterea cotei de impozitare a dividendelor la 10%, corelat cu impozitarea majorităţii celorlalte forme de venit din capital;
– Creşterea în continuare a deducerilor personale de bază (dorindu-se a se întâmpla asta în anii următori pentru asigurări private de sănătate și învățământ).
Angajații din construcții sunt acum scutiți de impozit pe venit pentru salariile între 4.582 – 10.000 lei brut. De asemenea, contribuția la pilonul II de pensii este opțională.
Ministerul Finanțelor a venit cu un punct de vedere în care neagă informația Profit.ro.
„Referitor la informațiile apãrute în spațiul public cu privire la intenția Guvernului de a majora taxe și impozite, precum și de a elimina anumite facilitãți fiscale, Ministerul Finanțelor precizeazã cã informațiile prezentate provin dintr-un document vechi de lucru și nu reprezintã planurile actuale ale Guvernului.
În acest moment, Ministerul Finanțelor se aflã în dialog cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru a identifica cele mai bune soluții care sã ducã la dezvoltarea economicã, precum și la alinierea la principiile economice asumate ca membru al UE, fãrã însã a fi stabilite un set de mãsuri care sã facã obiectul unei reforme fiscale.
De asemenea, precizãm faptul cã orice schimbare fiscalã semnificativã va fi anunțatã oficial și va face obiectul unor dezbateri publice cu mediul de afaceri și societatea civilã înainte de a fi adoptatã în Guvern”, spune MF.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este