duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gunoaiele lăsate în urmă de cei care tranzitează frontierele. 450 de saci de gunoi, adunați în trei zile din zona vămii Nădlac II

    de Ioana Costaș | 4 ianuarie 2024, 1:22 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    Sute de saci de gunoi au fost adunați de pe marginea drumului, de-a lungul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, și nu numai, între sărbători. Gunoaiele au fost aruncate pe marginea drumului de cei care au așteaptă la controlul de frontieră, iar la crearea mizeriei au contribuit și șoferii de camioane care așteaptă, câteodată zile în șir, pentru a trece granița în Ungaria. În fapt această situație se repetă la fiecare sfârșit de an, dar și vara, când traficul la frontierele situate în județul Arad, la granița cu Ungaria, atinge valori maxime.

    Salubrizarea în zonele PTF-urile trebuie făcută, în mod normal, de cei care dețin terenurile pe care este aruncat gunoiul, iar la PTF Nădlac, unele dintre terenurile situate pe marginea drumului, de-a lungul frontierei, sunt ale primăriei Nădlac – care s-a mobilizat zilele acestea pentru strângerea mizeriei, adunând astfel două remorci de gunoaie.

    De asemenea, și CNAIR – DRDP Timișoara a intervenit pentru salubrizarea arterelor de intrare și ieșire din țară, din județul Arad, atât între Crăciun și Revelion, cât și după intrarea în noul an.

    Reprezentanții CNAIR – DRDP Timișoara au spus că pe sectorul de drum național 7, administrat de DRDP Timișoara, au fost strânși în această perioadă de sărbători circa 40-45 de saci de deșeuri.

    Traficul mai mare a fost pe autostrada A1, de unde s-au adunat 450 de saci în 3 zile, între sărbători, iar ieri au fost strânși peste 350 de saci.

    Citește și: Valori mari de trafic la frontiera Nădlac II. STPF Arad spune că nu s-a așteptat mai mult de 60 de minute

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. De ce ne mirăm? Așa fac și acasă, unde locuiesc în România (că în străinătate, eh… , nu merge, că te prinde și te ”arde” …) Dar în România se poate! Nu degeaba își trimit, și oficial, cu acte în regulă, țările ”civilizate” din Occident, gunoaiele la noi….

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Vă mai amintiți cum a venit în țară așa-zisa diasporă și cum arătau ei cu degetul și îi tratau de sus pe cei din țară, făcându-i inculți, nespălați, proști etc.

      Articolul de mai sus arată că de fapt adevărata față a diasporei: aere de occident, dar comportament de 7 ani făcuți cu suspendare.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.