sâmbãtã, 15 martie, 2025

Special Arad Logo

    Grupul maghiar MVM, apropiat de Rusia, achiziţionează pachetul majoritar al E.ON Energie România

    de - | 16 decembrie 2024, 9:44 PM | Naţional

    1

    Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat luni un acord privind achiziţia diviziei de soluţii pentru gospodării şi clienţi a companiei E.ON din România.

    Conform acordului, MVM va achiziţiona o participaţie de 68% în cadrul E.ON Energie România şi o participaţie de 98% în E.ON Asist Complet, se arată într-un comunicat al grupului ungar.

    Tranzacţia este aşteptată să se finalizeze în 2025, după obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente. Cele două companii au decis să nu facă publică valoarea tranzacţiei.

    „Pasul de astăzi (luni, n.r.) reprezintă o etapă importantă pentru extinderea regională a Grupului MVM. Prin preluarea pachetului majoritar de acţiuni al E.ON Energie România, ne consolidăm poziţia în Europa Centrală şi de Est, asigurând o bază solidă şi continuitate pentru clienţii noştri din România, care vor beneficia în continuare de servicii de cea mai înaltă calitate. Împreună cu echipa de management a viitoarei noastre companii membre, ne propunem să identificăm şi să valorificăm noi sinergii, care să sprijine dezvoltarea pieţei din România şi să întărească rolul Grupului MVM în regiune. Sunt entuziasmat să colaborez alături de colegii noştri din România şi am încredere că vom construi împreună un viitor de succes”, a declarat Karoly Matrai, CEO al Grupului MVM, citat în comunicat.

    Activităţile operaţionale ale E.ON Energie România şi E.ON Asist Complet vor continua să se desfăşoare în mod normal. Grupul MVM îşi propune să menţină stabilitatea operaţiunilor preluate şi să contribuie la dezvoltarea lor pe termen lung, se mai arată în comunicatul citat.

    Grupul MVM este principalul furnizor de energie din Ungaria, o companie deţinută 100% de stat, care ocupă locul şase în Europa Centrală. Cu o prezenţă activă în 23 de ţări, peste 19.000 de angajaţi şi un portofoliu de peste 11 milioane de clienţi, atât casnici, cât şi corporativi (inclusiv aproape două milioane în Cehia, Slovacia şi România), grupul este un actor important în ecosistemul energetic al regiunii. În primul semestru al acestui an, compania a vândut o cantitate de 76 TWh de gaze naturale şi de 19 TWh de energie electrică. MVM are o capacitate de stocare a gazelor naturale de 4,4 miliarde de metri cubi. Totodată, 85% din producţia de energie electrică este neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. După primele şase luni ale acestui an, grupul a afişat o EBITDA de 450 miliarde forinţi.

    E.ON Energie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale şi energie electrică din ţară, deserveşte aproximativ 3,4 milioane de clienţi. E.ON Assist Complet este o companie regională specializată în servicii energetice, care oferă soluţii pentru instalarea şi întreţinerea infrastructurii.

    sursa: Adevărul

    Citește și: Noua centură de est a Aradului a fost inaugurată astăzi, înainte de termen

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.