Greva foamei, în semn de protest al localnicilor din Nadăș, în fața Tribunalului Olt





În semn de protest împotriva deciziei instanței de a rejudeca dosarul prin care familia Colțeu a fost împropriată în 2006 cu aproape toate terenurile din sat, cinci dintre localnicii din Nadăș, județul Arad, au decis să facă greva foamei în fața Tribunalului Olt, în această după-amiază.
Potrivit Mediafax, sătenii acuză faptul că nu s-a ţinut cont nici măcar de faptul că retrocedarea a peste 8.700 de hectare de teren, suprafaţa întregului sat, face obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara.
„Suntem cam obosiţi din cauza distanţei foarte mari, de aproximativ 500 de kilometri, de la Nadăş, dar oboseala asta nu-i aşa de mare cum este cea pe care am acumulat-o din 2011 încoace. Am participat în mai multe dosare personale şi de grup. La Judecătoria Balş, am avut câştig de cauză, dar la recursul judecat la Tribunalul Olt s-a dat, nelegal, rejudecare. Nu s-a ţinut cont de dosarele Direcţiei Anticorupţie, de hotărârile judecătoreşti de la Curtea de Apel Timişoara, care au rămas definitive inclusiv la Înalta Curte”, a declarat Nicolae Rad, localnic, pentru Mediafax.
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)