Gloria și UTA II, afară din cupă! Mailat a fost umilită la Dorobanți
Cupa României a produs noi surprize în faza județeană. Finalista de anul trecut și principala favorită la câștigarea ligii a patra, Gloria, a pierdut cu echipa secundă de la Șoimii Pâncota. Astfel, Pâncota trăiește momente de glorie după ce în două zile a eliminat cu prima echipă pe Poli Timișoara, iar cu a doua, din Liga a 5-a, pe cea mai bună echipă din Liga a 4-a, Gloria.
Cea mai mare rușine o trecem în contul celor de la Mailat. După ce au desconsiderat competiția trimițând o echipă în mare parte formată din juniori, cei de la Mailat au încasat nu mai puțin de 11 goluri de la AS Dorobanți, formație din Liga a 6-a!
La fel și Zăbraniul, una dintre revelațiile Ligii a 4-a, săa întors cu un sec 0-4 de pe terenul celor de la Felnac. Astfel, echipa lui Marcel Dușan a mai făcut o victimă importantă din L4, după ce în turul anterior eliminase Pecica.
Cel mai spectaculos meci a fost la Șiria, acolo unde UTA II a pierdut în prelungiri meciul cu Național Sebiș II, scor 3-4. După 90 de minute a fost 2-2, experiența celor de la Sebiș fiind hotărâtoare, mai ales că au folosit șapte jucători care cochetează cu lotul primei echipe.
Sântana și Crișul s-au distrat pe terenurile din Aluniș, respectiv Ghioroc, iar Victoria Cermei a umilit gruparea Banatul din Sânicolaul Mic.
Lipova s-a impus foarte greu la Târnova, deși a folosit o formulă apropiată de ceea cu care s-a prezentat la meciurile din campionat. Bogdan Roșuț a marcat în prelungiri, în minutul 105, unicul gol al grupării din Lipova pe terenul celor de la Târnova.
REZULTATE
UTA II Șiria – Național II Sebiș 3-4 (după prelungiri)
Victoria Felnac – Victoria Zăbrani 4-0
Șoimii II Pîncota – Gloria Arad 3-1
AS Aluniș – Unirea Sîntana 0-10
AS Dorobanți – Voința Mailat 11-0
Ghioroc – Crișul Chișineu Criș 1-8
Cermei –Sânnicolau Mic 6-0
Târnova – Șoimii Lipova 0-1 (după prelungiri)
Turul următor va avea loc la data de 8 octombrie.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)