vineri, 12 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Gloria fraților MâneRUN! „Red 2015” a fost dominat de Sorin și de Constantin (FOTOREPORTAJ)

    de Lucian Dănilă | 31 august 2015, 4:30 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Red Run 2015 a fost o competiție care a stârnit curiozitatea câtorva zeci de arădeni, dar și alergătorilor din alte părți ale țării sau chiar din Ungaria, cei care știau din start la ce se înhamă.

    Vorbesc în cunoștință de cauză pentru că și eu am participat la o asemenea competiție, prin Ungaria, una din franciza Fighters Run, dar care seamănă mult cu ceea ce au pus în aplicare Viorica Graur, Glad Varga și ceilalți organizatori, duminică, la Arad.

    Nu e ușor, vă spun sigur, iar cine crede că dacă se înscrie la cursa de 5.000 de metri este ca și cum alergi de la Șofronea până la CET pe asfalt, se înșeală amarnic. Cunoștință cu chinul faci încă din primele minute. Stai la start și râzi alături de alți competitori așteptând să înceapă competiția, alergi câteva sute de metri prin Parcul Eminescu (n.m. Parcul Bătrânilor cum mai este cunoscut). Acea alergare îți provoacă o ușoară senzație de deja vu, fiindcă ai mai făcut asta dacă ai fost la liceu la „Ghiba” sau la „Hidro”.

    Apoi vin paiele. Baloții de paie care așa parcă îi și treci, ca pe un foc de… paie. Puțin praf, puțin efort când îi escaladezi, mai urci câteva scări către filarmonică și deja te simți în concurs. Urci malul și îți dai seama că cel mai tare obstacol nu e nici rugbistul de 150 de kilograme, Grindei, care a îmbrăcat un tricou pe care era inscripționat „Obstacol” și nici neapărat următoarea probă, ci tocmai temperatura de afară. Erau mult peste 30 de grade Celsius…

    În fine, au mai trecut câteva cauciucuri, garduri, și, după ce au depășit Podul Decebal s-au văzut cu toții în poziția târâș marș. Pe lângă că e incomod, mai te irita și iarba aia la mâini de îți venea să te scarpini tot drumul.

    IMG_7286

    FOTO: Norberth Okros știe cu siguranță ce mâncărimi a avut după târâiala asta..

    Mi s-a părut simpatic obstacolul de la intrarea pe ștrand. Într-un oraș în care se bate monedă pe gratuitatea în zona comericială a ștrandului, atleții trebuiau să alerge printre cei care stăteau la coadă la bilete și au avut parte de o surpriză: în fața lor era un mic gărduleț. „Și aici ce fac?”, întreba Claudia, o competitoare. „Sari peste gard”, i-au spus cei de la intrare, și uite așa a fost scutită de plata celor 3 lei. 🙂

    Au avut parte și de câțiva stropi de apă la intrarea pe terasa fostului club Space. Și cum te revigorează stropii ăia… Au continuat pe malul Mureșului, iar în zona Rațio Beach s-au cocoțat pe două camioane puse față în față. Au urcat apoi pe podul de pontoane, au mai trecut peste ceva lemne și printre câțiva saci mișcători, și au urcat pe pasarela primarului, alergând precum pe un covor roșu, printre cei care se duceau la un mic și o baie pe ștrand.

    Uite așa, după aproape 5 kilometri, pe când să te bucuri că ai terminat cursa, te trezeai cu vreo opt matahale în față, toți rugbiști, care mai îți făceau și placaje de îți venea să îți bagi p… icioarele în apă și să te răcorești puțin că, Doamne!, greu a fost.

    Felicitări tuturor participanților pentru îndrăzneală, și organizatorilor pentru idee.

    IMG_7274

    FOTO: Sorin Mâneran este imbatabil la orice concurs atletic disputat la Arad

    Caimacul l-au luat frații Sorin și Constantin Mâneran. Sorin a câștigat la 10 km, iar Constantin – fratele mai mare – la 5 km. Nu a fost o surpriză, ei fiind multipli medaliați la competiții de fond și semifond, Sorin fiind chiar campionul României la maraton.

    Florin Marcel Lazăr, din Oradea, cel care a câștigat în acest an Maratonul Aradului, a fost al doilea la 10 km, iar Roli Unterweger a venit al treilea la 5 km. Este îmbucurător că toți arădenii care participă cu rezultate bune la competiții externe au venit, din nou, și au făcut reclamă în primul rând unei competiții locale.

    Totul s-a încheiat cu o mare poză de grup…

    IMG_7476

    FOTO: Florin Marcel Lazăr a ieșit cam șifonat la partea dorsală…

    IMG_7428

    FOTO: Ce credeți? I-a fost ușor?

    IMG_7350

    FOTO: Cei trei băieți din imagine au câștigat proba pe echipe de 10 km

    IMG_7529

    FOTO: Constantin Mâneran a câștigat proba de 5 km

    VEZI PESTE 500 DE FOTOGRAFII ÎN GALERIA DE MAI JOS

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.