sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Glad Varga: „Investiții de peste 93 milioane de lei prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu atrase de comunitățile arădene” (P)

    de - | 15 februarie 2024, 11:46 AM | Comunicate contra cost

    0

    Deputatul liberal Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, susține că orașele și comunele din județ au atras investițiții de aproape 93,7 milioane de lei prin intermediul programelor finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu.

    „Construim împreună un viitor mai bun pentru noi și pentru generațiile ce vor urma! Bugetul pentru dezvoltarea investiţiilor verzi în UAT-urile din județul Arad este în plină ascensiune! Cu proiecte în valoare totală aproximativă de 93,7 milioane lei, finanțate prin programele desfășurate de Administrația Fondului pentru Mediu, comunităţile arădene se  îndreaptă către un viitor sustenabil, investiţiile contractate fiind o dovadă clară a acestui angajament”, a declarat Glad Varga, deputat PNL de Arad.

    Vorbim despre 13,09 milioane lei pentru instalarea de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în diverse localități, în vederea creşterii e-mobilităţii, contracte încheiate având: Şiria, Ineu, Curtici, Zerind, Chişineu-Criş, Şimand, Socodor, Semlac, Pâncota, Ghioroc, Şepreuş, Pecica, Peregu Mare, Dezna, Hăşmaş, Macea, Almaş, Şicula și  Vărădia de Mureş. Alte 52,11 milioane lei au fost atrase pentru îmbunătățirea eficienței energetice și implementarea unor sisteme inteligente de gestionare a energiei în clădirile publice, reducând astfel amprenta de carbon și economisind resursele bugetare disponibile, contracte încheiate în acest sens având: Şepreuş, Fântânele, Săvârşin, Dorobanţi, Chişineu-Criş, Lipova, Petriş, Buteni, Ineu, Sintea Mare, Pecica, Zimandu Nou, Bocsig și Sebiş. O sumă totală de 23,8 milioane lei a fost obținută pentru modernizarea iluminatului public, transformând străzile în spații sigure, cu un plus de confort pentru comunitățile din Şepreuş, Şagu, Şimand, Zerind, Bocsig, Lipova, Pilu, Fântânele, Sântana, Şintea Mare, Secusigiu, Halmagiu, Tauţ, Olari, Pecica, Chisindia, Gurahonţ și Felnac. De asemenea, 127,6 mii lei este suma care merge pentru ecologizarea zonelor afectate de deșeuri, cu efect semnificativ asupra protejării mediului la Pecica, Şepreuş, Curtici, Livada, Pâncota, Vinga, Sântana, municipiul Arad, Sebiş și Ineu, iar 4,6 milioane lei pentru casarea autovehiculelor uzate, promovând un mediu mai curat și mai sănătos, prin eliminarea surselor de poluare, contracte încheiate având Socodor, municipiul Arad, Sântana, Frumuşeni, Gurahonţ, Zimandu Nou, Seleuş, Chisindia, Covăsinţ, Ghioroc, Şiria, Hăşmaş, Sicula, Cermei, Petriş, Sebis, Zădăreni, Cărand și Mişca.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.