Ghiță Mircea Roman, proprietarul cartierului Europa din Vladimirescu, a fost săltat de DIICOT





Omul de afaceri Ghiță Mircea Roman s-a trezit, miercuri dimineață, la ușa casei sale din Dumbrăvița, cu polițiștii de la Crimă Organizată, relatează debanat.ro.
Afaceristul, care activează în domeniul imobiliar în Arad, este investigat de oamenii legii în urma unei reclamații pe care i-a făcut-o fosta soție, de care a divorțat, oficial, în 2014, fără a face, însă și partajul.
Cei doi au un copil și au continuat să locuiască împreună. În 2021, în urma agresiunilor la care a fost supusă, fosta soție a obținut un ordin de restricție împotriva lui Roman. Femeia a reclamat că este hărțuită în permanență de acesta, urmărită, că îi sunt interceptate discuțiile pe care le poartă pe diverse rețele sociale și că omul de afaceri i-ar fi reproșat lucruri pe care nu le putea afla decât dacă i-ar fi ascultat convorbirile purtate de pe telefonul mobil.
În vreme ce polițiștii de la Crimă Organizată îi percheziționau mașina, Roman a susținut că „au venit pentru un proces de partaj. Nu am făcut nimic ilegal. Nu e adevărat că am amenințat-o. Nu i-am (interceptat comunicațiile, n.r.). Nu am avut nicio problemă de genul acesta. Am avut mai multe incidente cu ea. A reclamat pentru că dânsa reclamă și eu trebuie să stau să vină toată lumea. O să vedeți că nu am nicio problemă”.
Comentariile portalului
În primul rând, poate ați observat că v-am moderat ușor comentariul. Până la urmă poate veți înțelege că nu permitem pocirea numelor, fâră (...)
#România#Onestă A debutat cu ascunderea averilor Continuă cu desființări de posturi și cocoșarea prostimii cu taxe și impozite mărite. Încep să apară primele proteste cauzate (...)
Dacă era noapte, probabil dispecerii dormrsu. Dacă era zi, probabil au considerat că nu-i treaba lor...