Am crescut cu povestea Stejarul din Borzești, una tristă, cu Mitruț, prietenul lui Ștefănuț, care a fost ucis de un han tătar în timp ce era atârnat de creanga unui stejar. Astăzi, la câteva secole depărtare de povestea cu Mitruț, vă scriem despre povestea tristă a stejarilor din inima Aradului.

Totul a pornit în pandemie, atunci când eram cu toții sub sloganul „hashtag stăm acasă”. Că sa nu o luăm razna, mai ne apucau activitățile domestice, iar pentru cine stătea la bloc era o adevărată corvoadă plimbarea din hol în cameră. Copiii erau și ei cu școala online, pe zoom sau pe whatsapp. Vremurile erau cam sumbre.

Undeva aproape de Podgoria, pe un spațiu verde care era cam maroniu, un copil s-a gândit că ar fi frumos să planteze niște stejari. Era foarte mândru de ei și le-a urmărit zi de zi evoluția, i-a udat, i-a îngrijit, iar ziua în care a apărut prima ghindă a fost o adevărată bucurie pentru micul arădean.

Au trecut patru ani de atunci, stejarii, sau stejăreii, se făcuseră puțin mai mari. Erau ca niște copilași care parcă au învățat să meargă, ba chiar ca niște copilași știau să meargă și cu bicicleta. Și dădeau din ce în ce mai multe fructe, ghindele acelea frumoase care aduceau bucurie copilului.

Toată bucuria a fost efectiv retezată, zilele trecute, de lama buldozerului sau ce o fi acel utilaj, de la compania Rogera, cea care ar trebui să se ocupe cu curățenia acestui oraș sau cu înfrumusețarea acestui oraș. Nu știm cu cea a deranjat ghinda, stejăreii aceia mici o companie atât de mare. Lama celor de la Rogera a fost precum săgeata hanului în inima lui Mitruț de la Borzești. Dar așa-i când nu ai… inimă. Nu te impresionează deloc nici bucuria și, cu atât mai mult, nici tristețea unui copil care a vrut el să facă un petec de lume mai verde, mai frumos, mai viu…

L-au ucis cei de la Rogera… Fără să întrebe pe nimeni nimic. Nu le-a păsat, că doar pun ei acolo niște arbuști.

În trecut, oamenii cu inițiativă în a-și amenaja spațiul din fața casei sau din fața blocului erau premiați. În prezent, se intră cu bocancii, ba chiar cu buldozerul, peste lucrul lor. Păcat.