Gheorghe Sabău: Nu vom face derogare de la principiile democratice, mai ales când voința arădenilor este călcată în picioare
„Nu putem decât să cerem demisia directorului Spitalului Județean, Florina Ionescu, după manifestări și reacții precum cea de astăzi, din plenul ședinței CJA, când a părăsit sala, refuzând să răspundă la întrebările legitime ale arădenilor.
E ridicol ca un manager al unei instituții aflată în subordinea Consiliului Județean să adopte o asemenea atitudine opacă și refractară, mai ales în condițiile actuale.
E foarte important să fie înțelese o serie de principii ale democrației, aceleași care ne-au determinat să luăm atitudine, printr-un protest, împotriva abuzurilor administrației liberale de a nu valida, pentru a treia oară, mandatul colegei noastre Csilla Aur la nivel de municipiu.
Sigur că toate se leagă și suntem deciși să continuăm protestul nostru îndreptățit de a nu vota punctele de pe ordinea de zi ale ședințelor până ce nu va fi restabilită legalitatea și un reprezentant de drept al voinței politice a arădenilor nu va fi repus în drepturile naturale. Astfel am procedat astăzi și nu ne vom da în lături nici în viitor să facem doar politica cetățenilor.
Aradul a intrat de prea multă vreme sub zodia abuzivă a unor indivizi precum Falcă, Bibarț, Cionca sau Bilcea, care nesocotesc atât criteriile și uzanțele democratice și mai ales vocea și opțiunile locuitorilor Aradului. Nu suntem dispuși să le facem jocurile, după ce au batjocorit orașul și județul mai bine de un deceniu și jumătate.”, afirmă consilierul județean PSD Gheorghe Sabău.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.










Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)