„Ghenele” de lângă Atrium Mall – o imagine a Aradului fără păstor și fără „câini” de pază





De regulă, în majoritatea orașelor, o zonă în care este amplasat un mall înseamnă o zonă civilizată, modernă, curată… însă Aradul trebuie să fie și în acest caz excepția de la regulă. La noi în oraș, aria respectivă înseamnă mai degrabă un magnet pentru oamenii străzii, prostituate și alte cele, iar situația e neschimbată de ani de zile.
Ne amintim că în urmă cu câțiva ani, când am scris primul episod al Ghidului celor mai depravate zone ale Aradului, locuitorii blocurilor de lângă Atrium Mall ne declarau exasperați că s-au văzut nevoiți chiar să își monteze gard de protecție la intrarea în scară, pentru a se simți mai în siguranță.
E adevărat, cel puțin aspectul general s-a mai îmbunătățit oarecum de când și-a făcut apariția al n-șpelea supermarket din oraș, chiar vizavi de centrul comercial, însă nu destul încât să putem spune că e suficient. Potențial pentru îmbunătățiri există, însă din păcate nimeni nu pare dispus să facă ceva.
De exemplu, în latura stângă a centrului comercial avem o bancă – un element de „decor” specific urban – însă în fața ei ce vedem? O zonă cu bălării și o alta seacă cu asfalt, pe care găsim două rulote și o tarabă la care se vând produse de patiserie… Printre acestea se perindă tot felul de oameni dubioși care fac adesea vizite cu „solicitări caritabile” oamenilor de la terasa scumpă, aflată în Atrium, care încearcă să își bea în liniște cafeaua și să admire „peisajul”. Ca să nu mai vorbim de clienții băncii, aflată în clădirea mascată de cele două „ghene”, pardon gherete, care sunt și ei abordați sau filați la ordinea zilei.
Din ce am aflat, terenul la care facem referire nu este public, astfel că Primăria ne spune că nu are cum să amenajeze nimic acolo. Terenul aparține firmei private de transport Transdara care se pare că a cam uitat că – teoretic – are și obligația de a îngriji ce îi aparține… buruienile ne ajung aproape până la brâu, iar bordurile sunt toate sparte. Mai mult, rulotele și taraba care stau pe acel spațiu nici măcar nu au afișat vreun aviz de funcționare, iar bon fiscal doar cea din urmă ne-a dat. La rulotă, vânzătoarea probabil a „uitat” că mai trebuie să dea și așa ceva, fiind ținută de povești de o cerșetoare vârstnică într-un scaun cu rotile.
E chiar trist să știi că la aproximativ 50 de kilomentri de noi, zona din jurul unui alt centru comercial arată ca scoasă dintr-o revistă, iar mulți locuitori ai orașului nostru simt nevoia aproape în fiecare weekend mai degrabă să se urce în mașină și să cheltuie banii acolo, în orașul vecin, decât să se plimbe în zona noastră „modernă”, „cosmopolită”.
Am fost curioși să aflăm măcar dacă Poliția Locală Arad ia ceva măsuri pentru a îndrepta situația măcar în ceea ce privește „populația” care se aciuiază acolo, însă momentan nu am primit răspuns. Probabil că din zecile de mașini pe care le are Poliția Locală Arad niciuna n-a făcut „pană” în stânga Atrium Mall, ca să vadă… „nevăzutul” și să ia câteva măsuri drastice.
Revenim.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)